Focare noi de pestă porcină africană în județul Galați

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit în această după-amiază pentru a aproba Planurile de măsuri la suspiciunea de pestă porcină africană ca urmare a focarelor identificate în exploatații de la marginea localităților Braniștea și Șendreni.

„S-a decis, astfel, uciderea preventivă a suinelor din aceste exploatații (Braniștea – 5 porci adulți și 25 tineret; Șendreni – un porc adult și 6 tineret) și plasarea gospodăriilor sub supraveghere oficială, ceea ce presupune: interzicerea mișcării porcinelor în interiorul sau exteriorul exploatațiilor, interzicerea pătrunderii persoanelor străine în exploatații, interzicerea ieșirii din exploatații a cărnii, a furajelor, ustensilelor și altor obiecte sau materiale, astfel încât să se minimizeze riscul propagării peste porcine africane.

Pentru limitarea răspândirii bolii, se interzice organizarea de târguri de păsări și animale; toți porcii din aceste localități vor fi ținuți închiși în curți, fără acces la pășunat sau bălți, pentru a împiedica contactul porcilor sălbatici cu cei domestici; cazurile de îmbolnăvire sau moarte vor fi anunțate imediat medicului veterinar, iar în situația în care se descoperă cadavre de porci în locuri publice cetățenii trebuie să anunțe medicul veterinar fără întârziere.
Reamintim că pesta porcină africană nu se transmite la om, dar poate avea un impact social și economic major, întrucât nu există vaccin ori tratament pentru această boală”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Prefectura Galați.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.