Primăria Alexandria vrea să cumpere 65 de containere pe post de locuințe sociale. Vor fi puse lângă cimitir

containere pe post de locuințe sociale

Primăria Alexandria, fieful lui Liviu Dragnea, vrea să cumpere 65 de containere pe post de locuințe sociale, în condiţiile în care blocurile sociale au fost incluse în categoria clădirilor cu risc seismic ridicat.

Municipalitatea din Alexandria vrea să mute locatarii din cartierul ”B-uri” la marginea oraşului, lângă cimitir, în contaienere. Există şi o licitaţie pe tema achiziţiei acestor containere, 35 de tip apartament şi 30 de tip garsonieră.

În imediata apropiere a Poliţiei Municipiului Alexandria se ridică unul dintre cele mai rău famate cartiere ale reşedinţei de judeţ. Este vorba despre cartierul ”B-uri”, unde locuiesc, în general, cazurile sociale şi o parte a romilor săraci din oraş, relatează Mediafax. Cu mai multe luni în urmă, o parte dintre blocurile sociale din acel cartier au fost incluse în categoria clădirilor de mare risc seismic, aşa că municipalitatea intenţionează să le demoleze şi să îi mute pe actualii locatari la ieşirea din oraş.

În iunie, Guvernul acorda oraşului Alexandria din fondul de rezervă aproape patru milioane de lei pentru realizarea obiectivului de investiţii „Amenajare spaţii sociale temporare pentru situaţii de urgenţă sub forma unor module-containere“.

Containere pe post de locuințe sociale. Ce spune reprezentantul romilor

Reprezentantul romilor în Primăria Alexandria, Alexandra Virgiliu, crede că nu mai există în acest moment altă soluţie pentru oamenii din blocurile respective, supuse riscului seismic.

“Sunt 60 de containere alocate romilor care locuiesc în cartierul B-urilor, repartizate astfel: 30 pentru familişti, 30 pentru nefamilişti. Mutarea actualilor locatari de acolo nu va fi o mare problemă pentru ei, având în vedere că acele clădiri au risc seismic şi că în acele condiţii, oamenii nu pot supravieţui”, a declarat Alexandra Virgiliu.

Valoarea estimată a achiziţiei, aşa cum reiese din sistemul electronic de licitaţii, se ridică la 1.273.550 lei şi prevede cumpărarea de către Primăria Alexandria a 35 de containere pe post de locuințe sociale tip apartament şi a 30 de containere pe post de locuințe sociale tip garsonieră.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.