Consiliului Judeţean Vrancea, proiect pe fonduri UE pentru amenajarea Crângului Petreşti

Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, a semnat luni, alături de directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Est, contractul de finanţare al proiectul „Amenajarea ariei naturale de interes local Crâng Petreşti şi îmbunătăţirea infrastructurii de acces“, informează ziarul Adevărul.

Crang Petresti FocsaniLiderul Consiliului Judeţean Vrancea nu a ratat ocazia să-și atace inamicii. „Acest proiect nu este în beneficiul lui Marian Oprişan şi al familiei sale, care întâmplător are teren în zonă. Vreau să mulţumesc lui Victor Ponta, primul ministru al României, care a înţeles că cine este la putere, vremelnic, trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de comunitate. A venit vremea să punem capăt minciunii. Minciuna unor cotidiene, minciuna cârcotaşilor care s-au opus acestui proiect şi minciuna unor instituţii pe care oamenii le numesc abilitate în statul român, şi mă refer aici la un procuror care a preluat în aserţiunile sale minciunile care au fost vehiculate în tot acest interval de timp“, a spus Marian Oprişan înainte de a trece la prezentarea proiectului.

Acesta a dat citire şi unui act oficial de la 1895, prin care se arată că regele Carol I a donat Focşaniului 40 de hectare din pădurea Crângului Petreşti pentru construirea unui parc care să servească orăşenilor „ca loc de preumblare“, arătând că prin acest proiect nu face decât să împlinească voinţa fostului suveran.

„Parcă văd mâine în ziare titlul: Marian Oprişan, pe urmele lui Carol I“, a comentat la finalul evenimentului de astăzi preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, care a ţinut să asigure că proiectul va fi dus la bun sfârşit în acest an.

Proiectul „Amenajarea ariei naturale de interes local Crâng Petreşti şi îmbunătăţirea infrastructurii de acces“ are o valoare de 5,2 milioane de euro, din care 4,5 milioane de euro (fonduri europene) este valoarea eligibilă, iar contribuţia proprie a Consiliului Judeţean este de 750.000 de euro.

Proiectul îşi propune ca obiective reabilitarea căilor de acces prin realizarea unei piste de biciclete în lungime de 6,5 kilometri şi a trotuarelor pe traseul Focşani-Crângul Petreşti.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.