Cluj: Liberalii vor alegeri la Consiliul Județean în turul doi pentru președinție

Marius Nicoară

Reprezentanții PNL Cluj vor ca alegerile pentru consiliul județean să aibă loc în aceeași zi cu turul doi al scrutinului prezidențial. În schimb, social-democrații insistă pentru amânarea alegerilor.

Marius Nicoara
Marius Nicoară

”O asemenea decizie a Guvernului Ponta, de separare a celor două momente electorale, ar echivala cu o risipă de peste 1 milion de euro, deci cu o trădare a interesului public, în condiţiile în care nevoile actuale ale judeţului Cluj sunt atât de mari.  PNL Cluj consideră că data cea mai firească din punct de vedere politic, realistă din punct de vedere administrativ şi judicioasă din perspectivă bugetară, în vederea organizării alegerilor pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Cluj, este 16 noiembrie a.c. O serie întreagă de cheltuieli administrative legate de organizarea acestui scrutin ar fi astfel reduse, prin asocierea cu alegerile prezidenţiale”, precizează liderii liberali.

PNL Cluj cere liderilor PSD Cluj şi Guvernului Ponta ”să respecte banul public şi alegătorii clujeni, să nu sfideze logica şi bunul simţ al procesului democratic local şi să nu împingă în sezonul sărbătorilor de iarnă alegerile pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean”.

Aceste alegeri trebuie organizate în termen de 90 de zile de la vacantarea postului, deci până la începutul lunii ianuarie 2015, potrivit stiridecluj.ro. ”Desfăşurarea alegerilor prezidenţiale pe 16 noiembrie reprezintă, în mod evident, o oportunitate care poate duce la economisirea fondurilor bugetare necesare alegerilor pentru conducerea forului administrativ judeţean”, a declarat senatorul Marius Nicoară.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.