Chișinău: Iarmaroace agricole în toate sectoarele capitalei Republicii Moldova

iarmaroace agricolePrimăria municipiului Chişinău organizează în perioada 19 august – 14 octombrie iarmaroace agricole în toate sectoarele. Decizia a fost luată pentru a susţine producătorii agricoli din municipiul Chişinău în contextul embargoului impus de către Federaţia Rusă la exportul producţiei agricole din Republica Moldova.

Astfel, producătorii agricoli din oraşele şi comunele din componenţa municipiului Chişinău îşi vor putea comercializa producţia agricolă în locaţii stabilte din apropierea blocurilor de locuit sau a unor instituţii, cu excepţia pieţelor agricole şi a Pieţei Centrale. Vânzarea se va face direct din camioane şi remorci, scrie adevarul.md.

Producătorii agricoli vor putea comercializa legume, fructe şi altă producţie agricolă, în baza autorizaţiilor de funcţionare eliberate de preturile de sector şi a documentelor corespunzătoare de însoţire. De asemenea, autorităţile vor asigura în locaţiile stabilite condiţii sanitare pentru desfăşurarea comerţului.

Pentru acest tip de comerț au fost stabilite câteva locuri în care producătorii își pot vinde marfa:

Sectorul Centru: str. N. Testemiţanu – str. C. Vârnav, str. Academiei, şos. Hânceşti (zona Gării Auto Sud);

Botanica: str. Sarmizegetusa – bd. Cuza-Vodă, str. Grenoble – bd. Cuza-Vodă, str. Grenoble – bd. Traian;

Buiucani: str. Ion Pelivan – str. Alba Iulia, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt în perimetrul str. Mihai Viteazul – str. Petru Movilă, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 160 (vizavi de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare);

Râşcani: str. Andrei Doga, 35, str. Vadul lui Vodă, 19 şi str. Albişoara, 80/5;

Ciocana: bd. Mircea cel Bătrân, 14, str. Petru Zadnipru; str. Alecu Russo 55, 63.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.