Carnagiu la Spitalul Săpoca. Un pacient a omorât patru oameni și a rănit grav alți zece

carnagiu la Spitalul Săpoca

Un carnagiu la Spitalul Săpoca a avut loc duminică dimineață, când un pacient a omorât patru persoane internate şi a rănit grav alte zece după ce a intrat în două saloane cu un stativ de perfuzie şi i-a lovit în cap.

Loviturile au fost atât de puternice încât le-ar fi zdrobit capetele. Cei zece răniţi au ajuns la Spitalul Judeţean Buzău, trei dintre ei fiind în comă. Pentru o femeie, medicii aplică manevre de resuscitare, informează News.ro.

Potrivit unor surse medicale, tragedia s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul de Neuropsihiatrie de la Săpoca, judeţul Buzău. Unul dintre pacienţi a intrat cu un stativ de perfuzii în două dintre saloane şi a atacat pacienţii care se aflau acolo.

Carnagiu la Spitalul Săpoca. Atacatorul era în sevraj etilic

Din primele informaţii, ar fi trei morţi şi zece răniţi grav. Dintre victime, trei sau patru ar fi suferit traumatisme cranio-cerebrale grave.

Atacatorul are 38 de ani şi este din Săgeata, judeţul Buzău, internat voluntar cu sevraj etilic. Bărbatul a fost încătuşat de un echipaj de poliţie ce sosise pentru a interna un scandalagiu.

Cercetarea la faţa locului este coordonată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ