Arabii vor să construiască în România unul dintre cele mai mari aeroporturi din Europa

La Giurgiu se va construi unul dintre cele mai mari aeroporturi din Europa
sursa :Google

O investiție uriașă va fi realizată la Giurgiu. Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei, Nicolae Bădălău, într-o postare pe Facebook. Este vorba de construcţia unui aeroport privat la, o investiţie a unei companii din Emiratele Arabe. Va fi unul dintre cele mai mari aeroporturi din Europa, potrivit ministrului.

„Săptămâna aceasta am avut o întâlnire, alături de premierul Viorica Dăncilă, cu reprezentanţii companiei ce se va ocupa de construcţia aeroportului privat de la Giurgiu. În octombrie ar putea începe lucrările la Aeroportul Constantin Brâncuşi ce se va întinde pe 2.500 de hectare.

Este un aeroport privat, iar Ministerul Economiei, alături de alte multe ministere, îşi vor aduce contribuţia la această investiţie. Instituţia pe care o conduc va contribui la construirea unei staţii de putere de 350 de megawati. Se vor implica şi firme româneşti, dar, de asemenea, şi autorităţile judeţene ar putea avea o contribuţie.

Aeroportul va fi şi pentru pasageri şi pentru marfă. Va fi unul dintre cele mai mari aeroporturi din Europa, iar compania ce va investi este din Emiratele Arabe. Subliniez importanţa uriaşă pe care o va avea aeroportul, în ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă, pentru economia judeţului nostru, per ansamblu.

Locul unde va fi construit este, deocamdată, confidenţial. Estimativ, investiţia ar putea fi gata în maximum 5 ani”, a scris ministrul pe Facebook.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.