Anchetatorii caută cauzele izbucnirii incendiului de la Palatul Episcopal din Oradea

Anchetă după incendiul de la Palatul Episcopal. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor au început cercetările pentru a stabili cauza incendiului de la Palatul Episcopiei Greco-Catolice din Oradea, urmând să fie realizată totodată şi o evaluare a pagubelor. Două autospeciale de pompieri au rămas în zonă pentru a supraveghea clădirea. Incendiul este considerat ”un dezastru” de către preoţii greco-catolici.

Potrivit reprezentanţilor ISU Bihor, s-au început cercetările pentru a stabili cauza izbucnirii incendiului de la Palatul Episcopiei Greco-Catolice, fiind constituită o comisie.

Reprezentanţii acesteia sunt la faţa locului, duminică, însoţiţi de poliţişti şi reprezentanţi ai Episcopiei.

Două autospeciale ISU au rămas în cursul nopţii la faţa locului pentru a interveni în cazul în care focul s-ar fi reaprins. Autospecialele de lucru cu apă şi spumă sunt în continuare la locul incendiului şi monitorizează zona.

Unul dintre preoţii greco-catolici din Oradea a declarat, într-o intervenţie telefonică la Digi24, că este un ”dezastru imens”.

”Este un dezastru imens. Tristeţea este mare, nu numai a noastră, a greco-catolicilor, dar este tristeţea mare a orădenilor şi a oraşului pentru că este un simbol şi o frumuseţe a noastră a tututor”, a spus preotul.

Acesta a explicat faptul că Episcopia a aplicat în mai multe rânduri pentru obţinerea de fonduri europene, dar, fiind vorba despre câteva milioane de euro, procedurile sunt de durată, verificările sunt ample şi nu s-a reuşit obţinerea acestora deocamdată.

Anchetă după incendiul de la Palatul Episcopal

Întrebat dacă se mai pot obţine astfel de fonduri, preotul a răspuns. ”Orice este posibil”.

Faţada clădirii monument istoric a fost recent reabilitată.

Primăria Oradea a anunţat deja că se va implica în strângerea de fonduri pentru refacerea monumentului şi va aloca bani în acest sens.

Un incendiu de proporţii a izbucnit, sâmbătă seară, la clădirea Palatului Episcopiei Greco-Catolice din centrul municipiului Oradea. Potrivit IGSU, intervenţia a fost deosebit de dificilă ”din cauza flăcărilor mari, a înălţimii la care arde, precum şi a fumului dens degajat”.

După câteva ore, incendiul a fost lichidat. Focul a afectat peste 1.300 de metri pătraţi, iar un turn s-a prăbuşit. Nu au existat victime, dar patru persoane au fost evacuate dintr-o clădire din apropiere, la intervenţie participând peste o sută de pompieri.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.