Stalinista Ana Pauker e promovată de Consiliul Județean Vaslui. ”Femei celebre ale României întregite”

Ana Pauker e promovată de Consiliul Județean Vaslui

Stalinista Ana Pauker e promovată de Consiliul Județean Vaslui. Ea apare pe afișul simpozionului științific cu tema ”Femei celebre ale României întregite”, organizat de Muzeul Județean Vaslui.

Evenimentul este girat, potrivit afișului oficial, de Consiliul Județean Vaslui, condus de Dumitru Buzatu, important baron local al PSD, fost profesor de marxism și leninism.

Ana Pauker e promovată de Consiliul Județean Vaslui

Ana Pauker, supranumită ”Stalin în rochie” pentru cruzimea de care a dat dovadă, este originară din Vaslui. Potrivit unor istorici citați de Adevărul, Ana Pauker a fost „una dintre cele mai nefaste figuri din istoria contemporană a României“. ”Cele mai mari crime ale Anei Pauker au fost cele îndreptate către Biserică şi ţărănime. Clerul greco-catolic a fost băgat în închisori aproape în întregime, la fel ca şi mii şi mii de preoţi şi călugări ortodocşi, între victimele sale fiind şi foarte multe călugăriţe”, scrie Adevărul.

Ana Pauker e promovată de Consiliul Județean Vaslui, alături de Ana Aslan

Ana Pauker apare pe afiș alături de românce celebre prin curajul lor, devotamentul față de țară, descoperiri științifice sau performanțe profesionale de excepție: Regina Maria, Elisabeta Brăescu, Ecaterina Teodoroiu, Ana Aslan.

Ana Pauker a fost unul dintre cei mai puternici lideri din anii comunismului stalinist, a deținut o funcție înaltă în stat și a contribuit decisiv la instaurarea regimului de crimă și teroare. Statul român a condamnat oficial comunismul în 2006.

Evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile, respectiv 8 și 9 martie 2019, începând cu orele 10:00, în sala „Ștefan cel Mare” a Consiliului Județean Vaslui. Simpozionul științific „Femei celebre ale României Întregite” este înscris în programul „CENTENARUL MARII UNIRI – 2019” al Ministerului Culturii și Identității Naționale.

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns către Groza Victor Renunțați la răspuns

*