Festivalul lampioanelor pe apă, în acest weekend, în București

Primul festival din România dedicat lampioanelor pe apă, la București

În acest weekend, pe malul lacului Floreasca din București va avea loc primul festival din România dedicat lampioanelor pe apă. În cadrul evenimentului vor fi lansate mii de lampioane, va fi muzică live pe ponton, plimbări cu vaporul pe lac, activități pentru toată familia și târg de produse realizate manual. 

”În Thailanda există o tradiţie veche de peste şapte sute de ani – în fiecare toamnă, oamenii dau drumul pe apă unor mici lampioane de hârtie, inscripţionate cu dorinţe şi mulţumiri, ce urmează să le ducă rugăminţile spre ceruri. Încă de atunci, aceasta este o ocazie de mare sărbătoare, iar lampionale au rămas astfel simbolul noilor începuturi. Pentru a trimite visurile mai departe către univers şi pentru a celebra speranţa şi bucuria de a trăi, a apărut WishFest, primul festival dedicat lampioanelor pe apă, care va avea loc pe 14 şi 15 septembrie, pe malul lacului Floreasca din Bucureşti”, spun organizatorii manifestării.

Programul este de la 10.00 la 22.00, iar intrarea pentru public este liberă

În fiecare seară, începând cu ora 10,30, pe lacul Floreasca vor fi lăsate să plutească mii de lampioane, cei interesaţi putând să rezerve kit-ul ce constă într-un lampion, un săculeţ şi un marker cu care pot fi scrise dorinţele de pe site-ul evenimentului sau îl pot achiziţiona de la faţa locului.

Record mondial gastronomic

Pasionaţii de gastronomie vor putea urmări sâmbătă, 14 septembrie, începând cu ora 12,00, cum o echipă de 30 de bucătari şi voluntari va prepara cel mai mare tapas de caracatiţă din lume, cu un timp de tăiere ce va deveni un nou record mondial – 10 minute.

“Reţeta pregătită la WishFest este una proprie, pentru care se vor folosi 500 de kg de materie primă, iar după ora 13,30 vor putea fi degustate nici mai mult, nici mai puţin de 2.500 de porţii de tapas”, au dezvăluit organizatorii.

În cele două zile ale festivalului sunt programate concerte live, iar vizitatorii se vor putea delecta cu zeci de feluri de peşte şi fructe de mare, dar şi cu preparate tradiţionale din diverse ţări: “frigărui de berbecuţ şi tantumi kebab ca pe malul Bosforului, paella şi tapas spaniole, fritto misto tipic italian, burgeri delicioşi, dar şi dulciuri tradiţionale libaneze, îngheţată şi macarons”.

Programul evenimentului cuprinde şi numeroase activităţi creative şi sportive, pentru toate vârstele, de la curse pentru profesionişti, plimbări cu barca pe lac şi demonstraţii de Muay Thai la ateliere de pictură pe lampioane şi ceramică, tatuaje cu henna sau ateliere de dreamcatchere, coroniţe cu flori şi baloane uriaşe de săpun.

LĂSAȚI UN MESAJ