Proiectul Centurii Galațiului, dezbătut public de Guvern

Guvernanții au repus în discuție proiectul centurii ocolitoare a  Galațiului,  Ministerul Transporturilor lansând în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii. 

Centura Galațiului este un subiect care a fost adus în dezbateri de nenumărate ori în ultimii ani, atât de către reprezentanții celor aflați la putere dar și de către opoziție. Până acum proiectul nu s-a materializat, ultimele discuții pe marginea variantei ocolitoare a Galațiului având loc înainte de alegerile europarlamentare, când la Galați a fost prezent în luna mai ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Și premierul Dăncilă a promis cu ocazia vizitei la Galați, făcută acum circa o lună cu ocazia alegerilor de la PSD , că obiectivul se află pe lista de priorități a Guvernului.

„Varianta de ocolire Galaţi” (Drumul Mare de Centură – n.r.),  ar urmă să aibă o lungime de lungime de 33,6 km, care ar urmă să lege Giurgiuleştiul de localităţile Vânători şi Traian. Conform documentaţiei prezentate, investiţia ar urmă să fie de peste 1,22 miliarde de lei şi să se deruleze pe o perioadă de trei ani şi jumătate.

În proiect se arată că „Varianta de ocolire Galaţi” va presupune investiţii (inclusiv TVA) de 1,22 miliarde de lei, din care partea de construcţii-montaj (C+M) va reprezenta aproape 970,7 milioane de lei. Execuţia lucrării ar urmă să fie eşalonată pe o durată de trei ani şi jumătate (anul I – 244 milioane de lei, din care C+M – 194 milioane de lei; anul ÎI – 489 milioane de lei, din care C+M – 388 milioane de lei; anul III – 366 milioane de lei, din care C+M – 291 milioane de lei; anul IV – 122,3 milioane de lei, din care C+M – 97,7 milioane de lei).

„Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii”, se precizează în Anexă tehnică a proiectului de act normativ.
Drumul de centură ar urmă să aibă o lungime de 33,6 km,iar printre lucrările speciale pe care le va presupune acest proiect se numără un tunel menit să protejeze vestigiile istorice de la „Valul lui Traian”, dar şi 33 de poduri peste cursuri de apă, pasaje şi viaducte peste alte căi rutiere şi peste calea ferată.
În documentul prezentat de Ministerul Transporturilor se precizează că realizarea Variantei de ocolire a Galaţiului va avea un impact socio-economic semnificativ, dat fiind faptul că se vor atinge o serie de deziderate precum: descongestionarea şi eliminarea blocajelor din traficul rutier prin dirijarea traficului naţional şi internaţional în afară localităţilor; creşterea vitezei de deplasare şi a siguranţei în transporturile rutiere, reducerea uzurii arterelor existente, generate de traficul greu, realizarea de reţele de transport generatoare de fluxuri de marfă,  o mai bună protecţie a mediului prin reducerea noxelor şi a zgomotului

 

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.