Președintele ALDE Dâmbovița și-a dat demisia din Guvern

Ieșirea ALDE de la guvernare are efecte și pe plan local în județul Dâmbovița. Ionel Petre, liderul ALDE Dâmbovița, și-a anunțat pe facebook demisia din funcția de vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat, pe care o deținea din 2017 la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate.

Ionel Petre a fost unul din susținătorii candidaturii lui Călin Popescu Tăriceanu la președinția României,iar în ultimele zile s-a remarcat prin critici publice la adresa PSD -ului.

Am convingerea că demisia mea din funcția de vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat din cadrul ANANP, este gestul pe care trebuie sa îl facă un demnitar atunci când recunoaște că, indiferent dacă poate fi găsit direct vinovat sau nu, undeva în structura din care face parte se petrec lucruri pe care nu le accepta. Chiar daca nu există vinovăţie directă, neputința de a împiedica fenomenul unei guvernări în interesul unui singur partid și nu al oamenilor, așa cum este normal, trebuie să ducă la demisii de onoare. Mulțumesc tuturor celor care au înțeles alegerea ALDE de a ieși dintr-o guvernare inaptă incapabilă să adapteze pe adevăratele nevoi ale oamenilor. Împreună suntem mai puternici pentru o Românie prosperă!” a scris acesta pe facebook.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.