Ziua Românilor de Pretutindeni – Festivalul Aici-Acolo. Uniți în credință la Catedrala Patriarhală

Duminică, de Ziua Românilor de Pretutindeni, reprezentanții românilor din străinătate au participat la Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală.

„În fiecare aspect al vieții noastre trebuie să ne călăuzim după învățăturile creștine.

Astăzi am mers la Catedrala Patriarhală, unde am participat la Sfânta Liturghie, alături de înalte fețe bisericești, din țară și din afara granițelor, împreună cu oficialii români și participanții la Ziua Românilor de Pretutindeni.

Ne-am rugat cu toții să ne ajute Dumnezeu în toate eforturile de a schimba în bine viața românilor care trăiesc în prezent departe de țară!”, a declarat secretarul de stat Gheorghe Cârciu

La Palatul Parlamentului

În cea de a treia zi de Festival Aici-Acolo, sâmbătă,  ansambluri folclorice, recunoscute pentru măiestria jocului și a meșteșugului, au oferit românilor de pretutindeni, prezenți la Palatul Parlamentului o parte din România sufletului lor.

Ne-au fost alături și reprezentanți ai autorităților și instituțiilor partenere în sprijinul acordat românilor din afara granițelor.

„În a treia zi a Românilor de Pretutindeni, toți am fost găzduiți de Palatul Parlamentului!

Am ascultat împreună opiniile și experiențele liderilor comunităților de români din diaspora și din comunitățile istorice și pe oficialii români care muncesc pentru reprezentarea cât mai bună a intereselor cetățenilor noștri în afara granițelor.

Nu mai puțin importante au fost vorbele cetățenilor străini care îi sprijină prin diferite asociații pe românii care au nevoie de ajutor, acolo unde trăiesc.

Dezbaterile au fost încadrate de momente muzicale populare autentice, susținute de artiști români de Aici și de Acolo”, a declarat secretarul de stat al DRP, Gheorghe Cârciu.

Festivalul „Aici-Acolo”, aflat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, a avut loc în perioada 25-28 mai 2023, la București, și a cuprins o serie de evenimente organizate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.