Prima reacție a lui Igor Dodon după ce partidul Maiei Sandu a câștigat categoric alegerile în Republica Moldova

Igor Dodon

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, a felicitat-o, luni, pe Maia Sandu, pentru rezultatul obținut la alegerile parlamentare anticipate de duminică.

„Aceasta este democraţia. Când se schimbă cei care conduc ţara, când un partid trece în opoziţie, altul la guvernare… Noi percepem acest rezultat ca o normă firească a democraţiei. Nu vedem aici absolut nimic straniu. Oamenii şi-au dorit schimbarea, şi-au dorit această mare schimbare. Au obţinut-o. Eu vreau să îi felicit pe cei din PAS.

Vreau să o felicit pe doamna preşedinte Maia Sandu cu rezultatul pe care l-a obţinut. Începând cu ziua de astăzi au toată puterea în stat, şi Preşedinţia, şi Guvernul, şi Parlamentul, şi Curtea Constituţională. E un fel de stat captiv, dar din alt punct de vedere. De aceea, vreau să le urez sincere felicitări şi vreau să le urez succes”, a declarat luni Igor Dodon.

Fostul lider de la Chişinău a apreciat că aşteptările de la noul partid de guvernare sunt foarte mari. De asemenea, el a precizat că PSRM împreună cu Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, alături de care a candidat, vor face o opoziţie „profesionistă” şi „responsabilă”, arătând că este necesar ca noul Parlament şi noul Guvern să se apuce imediat de lucru.

„Noi cu toţii, cetăţenii care au votat au foarte mari aşteptări de la noua guvernare. Noi vom fi în opoziţie, o opoziţie bine pregătită, profesionistă, responsabilă şi o să urmărim foarte atent ca ei să îşi îndeplinească promisiunile electorale, şi cu pensiile, şi cu salariile, şi cu totul absolut. (…) Noi vom sancţiona orice abuz şi orice înrăutăţire a calităţii vieţii în Republica Moldova prin formele democratice care sunt. De opoziţie nu ne temem (…) Noi vom sta la paza integrităţii şi suveranităţii. Este un lucru foarte important. Dacă se va încerca să se depăşească anumite limite, noi vom reacţiona foarte prompt”, a adăugat preşedintele PSRM.

În urma alegerilor de duminică, PAS a obţinut 52,74% din voturi, în timp ce Blocul Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor a înregistrat un scor de doar 27,22%. Cel de-al treilea partid care a acces în Parlament este Partidul Politic „Şor”, care a obţinut 5,75% din totalul voturilor valabil exprimate.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.