Festivalul Aici – Acolo: „Vorbe frumoase și suflete calde românești de pretutindeni”

Deschiderea oficială a seriei de evenimente dedicate ”Zilei Românilor de Pretutindeni – Festivalului Aici – Acolo” a avut loc joi la Muzeul Naţional de Artă al României.

În aceeași locație, s-a desfășurat un concert de muzică barocă al „Ansamblului SEMPRE”.

„În fața a sute de români ”de aici și de acolo”, mi-am exprimat speranța că aceste zile binecuvântate prin care celebrăm Ziua Românilor de Pretutindeni vor fi sărbătorite cu bucurie și cu inima plină de sentimentul identității românești.

În această perioadă, simțim că suntem mai aproape, că suntem, în mod simbolic, cu toții din nou acasă.

Așa a fost în prima zi a Festivalului: bucurie, sentimentul ”de acasă”, vorbe frumoase și suflete calde românești de pretutindeni”, a declarat secretarul de stat la Departamentul Românilor de Pretutindeni, Gheorghe Cârciu.

Astazi s-a dat startul celei de-a doua zile a Festivalului „Aici-Acolo”.

De la ora 10:00, Festivalul a continuat cu o vizită la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

De la ora 16.00, participanţii la Festival sunt invitaţi la un tur al expoziției Romanian Design Week, un proiect al ”The Institute” (în Piața Amzei), cel mai mare eveniment interdisciplinar din România care promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația ca instrumente pentru creșterea culturală, socială și economică.

Începând cu ora 18:00, la ARCUB (Str. Lipscani  84-90), are loc vernisajul expoziție de artă plastică „Dialog”, curatoriată de Anca Boeriu (Preşedinta Filialei Grafică a Uniunii Artiştilor Plastici). Expoziţia va fi deschisă în perioada 22 – 28 mai și propune un dialog între artiști români din ţară şi din diaspora, din țări precum: Elveția, Germania, Franța, SUA, etc. Expun: Mihaela Anura, Adriana Blendea, Ionuţ Theodor Barbu, Adriana Florea Băloiu, Brînduşa Bontea, Dorin Creţu, Anca Seel-Constantin, Ilie Chiobaş, Raluca Ilaria Demetrescu, Dorothea Fleiss, Dorel Găină, Ion Ilarion Isaila, May Oana Isar, Sofia Fränkl, Nicole Jutka, Rodica Lomnăşan, Petru Lucaci, Maria Scarlat Maliţa, Cristian Paraschiv, Ovidiu Petca, Mariea Petcu, Emilia Persu, Alec Vianu, Olivia Yanku, Anca Szonyi Thomas, Mirela Traistaru.

De la ora 18:30, tot la ARCUB, împreună cu artiștii Dana și Stéphane Maitec se vizitează expoziția „Reflections #2”, care prezintă un nou mod de a face fotografie.

În continuare, de la ora 19:00, tot în incinta ARCUB, Departamentul Design Vestimentar al Universității Naționale de Arte organizează o prezentare de modă a studenților săi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.