Consulatul României la Roma anunță ziua porților deschise pentru eliberarea pașapoartelor

FOTO: Picsues/Pixabay.com
FOTO: Picsues/Pixabay.com

Ambasada României în Italia anunță pe pagina Facebook o acțiune cu caracter special intitulată „Ziua porților deschise pentru eliberarea pașapoartelor” care va avea loc sâmbătă, 14 mai.

Persoanele care au depus documentele pentru eliberarea unui pașaport se pot prezenta pentru ridicarea acestuia, fără programare, în intervalul orar 10:00 – 12:00. Se recomandă ca cetățenii în cauză să verifice mai întâi dacă pașaportul a fost livrat de către autoritățile române competente la oficiul consular din Roma. Pentru a verifica este necesar să accesați pagina de internet a misiunii diplomatice la următorul link: https://roma.mae.ro/cauta-pasaport.

«Venim în sprijinul comunității de români din zona de competență și facilităm accesul cetățenilor la pașapoartele pe care le-au solicitat deja la consulat!

Sâmbătă, 14 mai 2022, în intervalul orar 10.00-12.00, oficiul consular de la Roma organizează „Ziua porților deschise pentru eliberarea pașapoartelor”. Acțiunea are un caracter excepțional, nu presupune programare prealabilă și vizează doar eliberarea pașapoartelor disponibile la consulat”, transmite Ambasadei României în Italia.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here