Dragnea își pregătește din nou ghilotina internă

Dragnea își pregătește din nou ghilotina internă
Foto: News.ro

În loc să se odihnească după o campanie electorală grea, pesediștii se vor încăiera între ei ca chiorii chiar de luni. Combatanți principali vor fi Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă – colega premier care se încăpățânează să refuze restructurarea Guvernului. Dragnea își pregătește din nou ghilotina internă.

Blocați de pixul lui Iohannis, Liviu Dragnea și trupa țin cu tot dinadinsul să-și pună ministrul dorit la Justiție cu ajutorul Parlamentului. Din păcate, Dragnea a reușit să-l tragă de partea lui doar pe partenerul Tăriceanu, nu și pe premierul Dăncilă. Un premier al cărui pix s-a transformat și el într-o sulă înfiptă în coasta liderului PSD din moment ce nu vrea să semneze restructurarea guvernamentală.

Dragnea își pregătește din nou ghilotina internă. Trofeul dorit de această dată este cocul blond al actualului premier

Vizibil opărit, Dragnea a amenințat-o cu ievaluarea (vorba ex-Tudorelului de la Justiție) pe Dăncilă. Doamna însă nu a fost impresionată, ba chiar a plusat: va vota și la referendum în condițiile în care atât pesediștii cât și aldiștii se chinuie să-i convingă pe români că referendumul pe Justiție e câh și nu se merită să-și piardă cineva timpul cu el.

Dată fiind și ievaluarea fluturată de Dragnea, e clar că pesediștii au intenția să o prelucreze pe Dăncilă mai ceva decât o făceau comuniștii de odinioară cu ”deviaționiștii” de la linia partidului. La fel de clar este însă și că Viorica a decis să reziste din moment ce a declarat că speră să convingă gașca din BEx să fie de acord cu remanierea propusă de ea și nu cu restructurarea pe care o vrea morțiș Dragnea.

Dacă Viorica are vână tare, Dragnea va fi nevoit ori să atârne la mila lui Iohannis, ori să forțeze numirea unui nou premier – situație în care oala pesedistă va da din nou în clocot. Caz în care pesediștii lucizi prevăd că mulți vor sfârși opăriți.

Deși Dăncilă a picat deja ievaluarea, Dragnea să aibă grijă: nu mai pupă de la Iohannis alt premier

Realitatea este că e nebunie curată ca Dragnea să încerce și înlocuirea lui Dăncilă cu al patrulea premier pesedist.

Dacă scapă cu bine de pesediștii lui și reușește să o dizloce pe Viorica Dăncilă, Dragnea trebuie să-l convingă pe Iohannis să semneze pentru un nou premier. Gest pe care Iohannis nu-l va face nici cu pistolul pus la tâmplă cu doar câteva luni înainte de prezidențiale. Nici figura cu suspendarea nu este de vreun folos, nu va face decât să-i asigure lui Iohannis al doilea mandat și în plus să urce UE întreagă în capul PSD.

Înalta Curte e pentru mulți pesediști un fel de Mecca până luni

Deși se tem că Dragnea o va face lată de astă dată, pesediștii nu mișcă-n front. Pe deoparte nu vor să fie acuzați că periclitează scorul partidului la europarlamentare, iar pe de alta se roagă pentru o minune: Înalta Curte să-i scape ea, luni, de Dragnea. Variantă posibilă, dar la fel de posibil este și ca magistrații să zică ”pas” și să-i lase pe politicieni să-și ia ei scalpurile unul altuia, dacă poftesc. Respectiv ÎCCJ să nu zică nici că-i albă, nici că-i neagră și să lase tărâța să se umfle în toată lumea.

Caz în care nu se pot evalua la această oră consecințele, trebuie aflate mai întâi noile scoruri electorale și soarta referendumului, respectiv dacă va fi validat sau nu. Abia atunci va ști și Viorica Dăncilă dacă este cazul să se îmbățoșeze mai tare decât Grindeanu (ceva gen Ștefan cel Mare, chiar dacă acesta nu a avut legături documentate istoric cu Teleorman) sau dacă nu cumva e mai bine să o ia pe urmele brăileanului Tudose și să respecte decizia votată de yes-man-ii lui Dragnea din BEx.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.