ANALIZĂ Cine a orchestrat căderea lui Dragnea

bugetele locale

Căderea lui Dragnea. Dictatorii nu renunță de bună voie, nu cad singuri ca fructele putrezite și nici nu sunt terminați de ”agenturile străine”. Întotdeauna groapa le este săpată de elemente interne ”de încredere”. Sau cu ajutorul lor.

Rețeta este de aceeași de fiecare dată și, culmea, are întotdeauna  succes. Pentru înclinațiile reale de dictator, fie și unul de duzină, lui Dragnea i s-a aplicat tratamentul clasic iar cazul lui este unul copy-paste după cel al înaintașului Ceaușescu.

Și atunci a existat o scrisoare (semnată de ”cei șase” și nu doar de cei trei), și atunci s-a folosit violența contra cetățenilor care au ieșit să protesteze în stradă, și atunci apropiații dictatorului și-au pus un picior în ghips sau l-au trădat direct, fără să mai treacă pe la Urgențe.

Tot o coincidență este și că buba s-a spart în ambele cazuri după câte un miting la care lucrurile au luat-o razna. În plus, Ceaușescu și Dragnea au apelat amândoi la violență convinși fiind că, după ce se pun cu bătuta pe români, nu vor mai avea probleme și totul va merge ceas.

Proastă gândire dacă cei doi și-au făcut socotelile cu mintea proprie sau prost sfat dacă au acționat așa învățați de alții.

A crezut că e deștept numind-o premier pe Viorica Dăncilă dar s-a înșelat

Revenind la cazul la zi, acela al lui Liviu Dragnea, din ultimele informații reiese că acesta se va prăbuși nu atât din cauza rebeliunii unei părți a baronilor cât din cauză că a pierdut controlul asupra marionetei perfecte numită Viorica Dăncilă.

Concret, obligată de data aceasta de soțul propriu,  Dăncilă refuză să-și amenințe și șantajeze colegii de partid cu demisia din funcția de premier, implicit cu pierderea guvernării, în cazul în care o majoritate CEx decide să-i retragă sprijinul lui Dragnea.

Foarte curios este însă că încă de la începutul lui august voci bine informate de obicei începuseră să povestească prin târg că Vioricăi Dăncilă i s-ar fi făcut foarte frică. O stare de spirit care nu-i va mai permite lui Dragnea să facă prea mult timp pe premierul – se spunea atunci.

O previziune care, ce să vezi, s-a adeverit cu o lună și un pic mai târziu, limitându-i lui Dragnea posibilitatea de a-și mai cumpăra susținerea pesediștilor cu ajutorul funcțiilor și mai ales a fondurilor guvernamentale. Cine se mai lasă acum prostit de promisiunile liderului PSD o face cu mare risc.

Mai mult, proaspăt emancipata Dăncilă l-a lăsat baltă pe liderul PSD și cu amnistia/grațierea de care el și alți colegi au nevoie ca de aer. Evaporarea docilității naturale a Vioricăi Dăncilă în timp record denotă că ”prelucrarea” doamnei a fost una profesionistă iar țelul urmărit a fost atins: Dragnea s-a trezit obligat să înfrunte dezarmat ”nucleara” detonată de baronii pesediști sătui să stea drepți în fața puiului de milițian teleormănean.

Indiferent de unghiul în care este privită, prăbușirea lui Liviu Dragnea este un fapt cert, indiferent de rezultatul de astăzi din CE. Singura necunoscută rămasă nerezolvată în ecuația Dragnea este dacă și lui i se va permite să șteargă putina națională pe modelul Ghiță/Bica/Udrea, dată fiind legătura sa istorică și dovedită cu ”statul paralel”, sau dacă se va socoti că a sărit atât de rău calul încât i se cuvine un sejur, cât de mic, cu vizite la vorbitor și pachete numărate.

În rest, alea jacta est pentru Dragnea. Sau treaba s-a împuțit pentru liderul PSD, după cum ar zice un țăran teleormănean.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here