Cât costă onorariile artiștilor care vor cânta la Târgul de Crăciun. Suma fabuloasă, dezvăluită de Firea

Scandal pe Târgul de Crăciun
Scandal pe Târgul de Crăciun

După ce a fost acuzată de USR că organizează cel mai scump Târg de Crăciun din ultimii ani, Gabriera Firea, primarul general al Capitalei, a venit cu câteva cifre.

Suma netă a achiziţiilor realizate în anul 2018 pentru Târgul de Crăciun a fost de 6,3 milioane de lei, în timp ce în 2019 suma netă a achiziţiilor din SICAP este de 5,7 milioane lei, a a transmis Firea printr-un comunicat de presă.

„La toate acestea se adaugă şi alte cheltuieli care nu fac obiectul SICAP: onorariile artiştilor, plata energiei electrice şi taxe către Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Centrul Român pentru administrarea drepturilor artiştilor interpreţi, Uniunea Producătorilor de Fonograme. La toate aceste organisme se plătesc remuneraţii, conform legislaţiei în vigoare, sumele fiind de ordinul zecilor de mii de euro”, se precizează în comunicat.

De altfel, și costurile finale ale Târgului de Crăciun de anul trecut au fost de 10.899.625 lei net. Această sumă reprezintă atât serviciile achiziţionate în SICAP cât şi onorariile şi taxele detaliate mai sus.

Târgul de Crăciun Bucureşti, care are loc în perioada 28 noiembrie – 26 decembrie, se desfăşoară pe o suprafaţă de 16.234 mp, incluzând peste 130 de căsuţe, un patinoar de 600 mp, Casa lui Moş Crăciun, un carusel, ieslea, bradul de 30 de metri şi două zone gastronomice. Tot cu această ocazie vor avea loc concerte şi spectacole. Evenimentul oferă intrare gratuită la toate atracţiile organizate, atât la patinoar, cât şi la atelierele pentru copii, carusel, Casa lui Moş Crăciun, adaugă sursa citată.

Acuzele USR despre Târgul de Crăciun

„Gabriela Firea organizează cel mai scump Târg de Crăciun din ultimii patru ani şi, foarte probabil, cel mai scump din istoria Bucureştiului. 5,6 milioane de lei (1,2 milioane de euro) însumează achiziţiile aflate în derulare pe care le face municipalitatea pentru Târgul de Crăciun din acest an. Iar suma va creşte pe măsură ce ne apropiem de luna decembrie. În plus, aceste contracte nu cuprind onorariile artiştilor care, în mod ilegal, sunt ţinute la secret de Creart. Spre comparaţie, în 2018, Târgul de Crăciun a costat municipalitatea 850.000 de euro, iar în 2017, 800.000 de euro”, au transmis reprezentanții USR București, pe 18 noiembrie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.