Achizițiile publice, beznă totală pe cheltuirea banilor românilor

achizițiile publiceA devenit tot mai evident faptul că aproape întreaga corupție din România pornește de la achizițiile publice.

Aceasta deoarece o mare parte dintre cei care dețin puterea economică în zilele noastre nu agrează libera competiție. Ei își doresc, ca, prin orice mijloace, să dețină controlul asupra banului public.
Iar momentul în care Guvernul Ponta a majorat pragul la achizițiile directe până la 100.000 de euro, le-a luat „băieților deștepți” o piatră de pe inimă. Deoarece a făcut să dispară toată transparența care mai era în achizițiile publice.
Primarul este în prezent, stăpân, în zona lui, pe tot ceea ce înseamnă achiziția publică. El poate da contracte, discreționar, cui dorește, cu sau fără „contraprestație” și este, practic, imposibil ca DNA să descopere aceste cazuri.
Motivul este simplu: sunt aproape 3000 de primării în România! DNA nu are nici timpul, nici efectivul să purece aceste achiziții. Pe când toate aceste tranzacții erau transparente, le vedeai pe pagina de internet, mai aveai o informație! Mai exista posibilitatea ca o persoană dezavntajată să conteste procedura. De când s-a ridicat pragul la 100,000 de euro, e o beznă totală asupra cheltuirii banului public.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here