PSD-ul lui Horia Teodorescu, blat cu PNL împotriva ALDE

blat cu PNL împotriva ALDE
Președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu, a girat blatul PSD-PNL prin care a fost mazilit viceprimarul ALDE de la Somova, Elena Visterneanu

PSD face blat cu PNL împotriva ALDE! USL nu a murit, doar s-a reorganizat. La Tulcea, în ograda președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu. Social-democrații și liberalii au făcut o alianță pe sub mână „împotriva naturii”, pentru a scăpa de un viceprimar incomod de la ALDE. Scandalul a ajuns în instanță, unde PSD-iștii au arătat că demiterea edilului a fost motivată, dar politic.

Hotărâți, cel puțin la nivel declarativ, să eradicheze „ciuma roșie”, liberalii nu dau totuși înapoi de la alianțe locale cu dușmanul „de moarte”, PSD.

Concret, viceprimarul comunei Somova, Elena Visterneanu (ALDE) a fost demis după un complot al consilierilor locali PSD și PNL. „Lovitura de stat” s-a produs anul trecut în august, dar de atunci, deși instanțele de judecată au decis că demiterea a fost ilegală, Elena Visterneanu nu a fost repusă în drepturi. Totul cu complicitatea PSD Tulcea, condus de Horia Teodorescu, care a refuzat să-i sancționeze pe autorii puciului. De altfel, la Tulcea, PNL nu a făcut niciodată opoziție reală PSD, ba mai mult, făcând înțelegeri pentru promovarea unor interese obscure.

Un puci transpartinic. Blat cu PNL împotriva ALDE

blat cu PNL împotriva ALDE
Protocolul încheiat de PSD și PNL la Somova pentru demiterea viceprimarului Elena Visterneanu (ALDE)

La începutul anului 2018 primarul PSD din Somova, Nicolae Coșovei, s-a supărat pe viceprimarul ALDE Elena Visterneanu, aleasă ca urmare a Alianței PSD-ALDE la nivel central și județean. Coșovei a încheiat o alianță cu fostul său dușman de moarte, șeful filialei PNL Somova, Gheorghe Năstase. Pentru a o da jos pe Visterneanu, cei doi au trecut peste „animozitățile” din campania electorală precedentă – jigniri, amenințări și chiar bătăi în stradă – și au semnat un protocol de colaborare.

Pentru a masca interesele obscure ale puciului, foștii adversari politici au invocat binele locuitorilor: „o mai bună gestionare a problemelor administrației locale”.

„Fosta alianță încheiată la nivel local între PSD și ALDE nu funcționează. Cele două partide însumează 7 consilieri locali( PSD-5, ALDE-2) dintr-un total de 13 consilieri. Au fost cazuri când consilierii ALDE n-au votat, ori s-au abținut de la vot, la proiectele inițiate de PSD, lucru ce a dus la respingerea acelor proiecte, deși viceprimarul era dat de consilierii ALDE. Pentru o mai bună gestionare a problemelor administrației locale am încheiat prezentul protocol între PSD și PNL, la nivelul Organizațiilor locale Somova. Cele două partide, împreună, au un număr de 10 consilieri (PSD-5, PNL-5) dintr-un total de 13 consilieri locali, lucru ce asigură o majoritate inclusiv în proiectele de hotărâri ce necesit spre aprobare 2/3. Această nouă majoritate creată în Consiliul Local Somova va schimba viceprimarul ALDE și va propune desemnarea unui nou viceprimar din rândul consilierilor PNL”, se arată în protocolul încheiat la 15 ianuarie 2018.

Conform înțelegerii și cu sprijinul consilierilor PSD-PNL, în cadrul sedinței de consiliu local din 8 februarie 2018, Elena Visterneanu a fost revocată din funcția de viceprimar, în locul său fiind ales șeful PNL Somova, Gheorghe Năstase.

blat cu PNL împotriva ALDE
Expunerea de motive a HCL Somova de demitere a viceprimarului

PSD-ul lui Horia Teodorescu a întors spatele ALDE

A ieșit scandal la vremea respectivă, partenerii ALDE reproșându-le celor de la PSD încălcarea Alianței PSD-ALDE la nivel central și județean.

Cu toate acestea, Organizația Județeana PSD Tulcea, condusă de președintele CJ Tulcea Horia Teodorescu,  nu a luat nicio  măsură și nici nu a justificat decizia luată de primarul PSD al comunei Somova.

Alianța PSD-PNL la Tulcea, motivată… politic

blat cu PNL împotriva ALDE
Tribunalul Tulcea a decis că demiterea Elenei Visterneanu s-a făcut ilegal

Elena Visterneanu s-a adresat justiției. În august 2018, Curtea de Apel Constanța a dispus suspendarea hotărârii CL Somova de demitere a Elenei Visterneanu până la  soluţionarea instanţei de fond asupra anulării actului.

La sfârșitul lunii februarie 2019, instanța de fond – Tribunalul Tulcea a dat dreptate viceprimarului demis.

În fața instanței, Visterneanu a arătat că decizia de demitere nu a fost motivată, așa cum prevede legea. Avocatul Consiliului Local Somova a venit cu o explicație originală: motivarea este una… politică.

Prin sentința civilă 84/2019, din 29 Ianuarie 2019, Tribunalul Tulcea a decis că Elena Visterneanu a fost demisă ilegal.

„Susţinerile reclamantei referitoare la nelegalitatea hotărârii pentru lipsa motivării sunt întemeiate. Astfel, este de necontestat faptul că motivarea actului administrativ este o condiţie imperativ solicitată de legiuitor, satisfacerea acesteia fiind o garanţie a dreptului la apărare al persoanei vizate prin actul emis, dar şi o garanţie că emitentul actului respectiv a analizat temeinic dispoziţiile legale şi le-a aplicat ca atare.

Prin urmare, orice act administrativ trebuie să indice în mod clar, neechivoc, motivul care a condus la soluţia adoptată de instituţia în cauză, într-o asemenea manieră încât să permită persoanelor vizate să înţeleagă justificarea , iar instanţa să exercite controlul de legalitate”, se arată în sentința Tribunalului Tulcea.

Judecătorii au sesizat și alte inadvertențe în actele care au stat la baza demiterii Elenei Visterneanu: „În cuprinsul hotărârii contestate nu sunt precizate motivele are au determinat schimbarea din funcţie a viceprimarului, ci doar se face trimitere la expunerea de motive întocmită de către 9 consilierii locali şi la raportul înregistrat sub nr. 857/01.02.2018 întocmit de către secretarul comunei. Lecturând cele două înscrisuri, se observă că în timp ce în expunerea de motive se arată că modificarea majorităţii consilierilor locali impune încetarea mandatului de viceprimar al reclamantei, în raportul întocmit ulterior de către secretarul comunei se menţionează că schimbarea din funcţie a viceprimarului nu trebuie motivată, fiind opţiunea liberă a consilierilor locali aleşi”.

Blat cu PNL împotriva ALDE. Repusă în funcție și demisă a doua oară

blat cu PNL împotriva ALDE

Elena Visterneanu (FOTO) a fost repusă în funcție, dar culmea fără ca Gheorghe Năstase să fie revocat. Astfel, comuna Somova a funcționat cu doi viceprimari până în luna mai 2019.

Interesele celor doi conducatori de organizații, Coșovei și Năstase au fost mai presus de hotărârea judecătorescă, iar în ședința Consiliului Local Somova din 8 mai 2019 Elena Visterneanu a fost demisă din nou din funcția de viceprimar.

Și de data aceasta reacția conducerii PSD Tulcea față de blatul de la Somova a fost nulă. Iritați, șefii ALDE Tulcea, au bătut obrazul lui Horia Teodorescu, dar degeaba.

ALDE va cere Prefecturii Tulcea să anuleze hotărârile de demitere a viceprimarului ca fiind nelegale. Dacă Prefectura nu va face acest lucru, Elena Visterneanu va deschide un nou proces.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.