Probleme în Gara de Nord din București. A căzut curentul două ore, trenurile au întârzieri mari

Probleme în Gara de Nord

Au fost probleme în Gara de Nord luni dimineață. Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă timp de două ore pe cinci linii, anunţă reprezentanţii CFR SA.

Din această cauză s-au înregistrat întârzieri ale trenurilor atât la sosiri, cât şi la plecări.

Reprezentanţii CFR SA au anunţat că, începând cu ora 6.15, nu a existat tensiune în firul de contact care asigură alimentarea cu energie electrică a liniilor 5-12 din Gara de Nord.

Probleme în Gara de Nord. S-a restabilit tensiunea

Echipele feroviare au lucrat pentru remedierea acestor probleme în Gara de Nord, care au fost remediate în jurul orei 8.15, potrivit sursei citate. În Gara Basarab nu au fost probleme cu tensiunea.

Chiar dacă problemele s-au remediat și tensiunea s-a reluat, și la această oră sunt întârzieri ale trenurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

*