Primarul Nicolae Robu atacă USR, pe care o acuză că boicotează investițiile în Timișoara

dronă la Primăria Timișoara Nicolae Robu atacă USR referendumul pentru familie

Primarul Nicolae Robu atacă USR. Edilul scrie într-o postare pe Facebook că după ce liderii locali ai USR „au încercat să blocheze” proiectul de construire a unui complex sportiv şi de agrement din zona de nord a Timişoarei, acum „încearcă să blocheze” construirea unui nou corp de clădire cu şapte etaje al Spitalului Municipal şi a unei parcări subterane.

Noul corp de clădire ar urma să fie ridicat în curtea actualului Spital Municipal, pe locul unor spaţii de depozitare, iar parcarea publică subterană ar urma să aibă două niveluri.

Nicolae Robu susţine că în ultima jumătate de secol nu s-a realizat nimic semnificativ în infrastructura oraşului – pod, pasaj, stradă nouă, lărgire de arteră de trafic, spital, lăcaş de cultură, stadion etc., în timp ce în mandatul său, oraşul s-a schimbat ‘radial’. „Ne izbim acum de cei ce operează, dimpotrivă, cu deviza ‘Nu fapte, vorbe!’, fapte neputând să etaleze, iar la vorbe dovedindu-se meşteri mari”, mai afirmă Nicolae Robu.

Nicolae Robu atacă USR și spune că proiectele vor continua

Liderul liberalilor timişeni mai menţionează că administraţia sa nu va lăsa Timişoara încă zece ani în condiţiile depăşite ale actului medical şi că noul corp al Spitalului Municipal va fi construit.

„Aşa cum am construit noul corp la Spitalul de Copii, care este aproape gata – demisol, parter, şase etaje şi pistă pentru elicopter pe acoperiş -, vom construi şi noul corp la Spitalul Municipal. Acum, nu peste zece ani (…). Evident, vom pleda în continuare pentru spitalul regional, o investiţie imensă ce nu poate fi susţinută de la bugetul local şi o vom face şi direct şi prin Alianţa Vestului, al cărei prim-preşedinte sunt”, a mai scris Nicolae Robu pe Facebook.

În cadrul unei dezbateri publice care a avut loc în această săptămână la Primărie pe tema construirii noului corp al Spitalului Municipal Timişoara, reprezentanţii USR au susţinut că este nevoie de un astfel de obiectiv, „dar nu în locul Parcului Botanic”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.