Dispeceratul bunului simț: mizerie și arbori puși la pământ de Primăria sectorului 6

dispoecerat 3Dispeceratul bunului simt funcţionează prin strânsă legătură dintre voluntarii Fundaţiei Din Suflet, Pentru Suflet, care monitorizează zilnic teritoriul Sectorului 6, şi cetăţenii care ne semnalează problemele cu care se confruntă. Este şi cazul locuitorilor blocului OD 2 din stradă Sibiu nr. 4, zona cinematografului Favorit. Aceştia ne-au sesizat faptul arborii din grădinile din preajma imobilelor de locuit au fost realmente masacraţi de angajaţii ADPDU Sector 6, care sfidează orice normă de protecţie a mediului. Astfel, copaci şi chiar pomi fructiferi au fost mutilaţi, fiindu-le amputate haotic crengile, deşi acestea erau pline de fructe, precum în cazul nucilor din imaginile ataşate. În mod firesc, lucrările de toaletare trebuie executate în baza unor avize obţinute de la ALPAB, ci nu după urechea unor funcţionari care iau decizii nu din teren, cum ar fi normal, ci din spatele unui birou pe care îl ocupă prin bunăvoinţa partidului care i-a pus în funcţie! De acolo îşi manifestă tedintele distructive faţă de întregul fond vegetal al Sectorului 6, distrugând şi ceea ce a mai rămas verde! O administraţie depăşită de situatatie, impotenţa şi incompetenţa!

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.