Weekend la Bolata și Dalboka, culinariadă cu burta la soare

weekend la bolata

În cazul în care ești în căutarea unui weekend liniștit fără prea multe complicații, într-un loc în care să fii doar tu și marea pentru câteva momente în zi, atunci Bolata este locul spre care ar trebui să te îndrepți.

Este la doar o aruncătură de băț de Vama Veche, dar ca să fiu mai precis, nu sunt decât vreo 55 de kilometri pe un drum ca-n palmă ce trece prin câteva sate bulgărești.

Bolata este genul de golfuleț în care reușești să îți aduni gândurile în liniștea mării care îți susură în ureche zgomotul tulburător al valurilor ce se lovesc de stâncile roșiatice ale dealurilor ce-l înconjoară.

De fapt, nu sunt dealuri, cât este o fosta albie a unui râu ce trecea cu secole în urmă pe acolo. Golful nu pare să aibă mai mult de jumătate de kilometru dacă-l iei la pas de la un colț la altul pe lungul arcului.

Cel face spectaculos este faptul că, dimineața soarele te bate domol cu razele lui calde, iar după amiaza, atunci când ar trebui să te ardă, astrul se ascunde liniștit după coline lasându-și în urmă doar căldura, în timp ce golful se scufundă în crepuscul.

Vara, aici, este și o terasă simplă unde poți mânca cea mai bună mâncare pregătită rustic și ieftin, dar pentru mâncare extraordinară va trebui să ajungi la Dalboka. Despre care îți viu povesti ceva mai târziu.

Bolata este genul de loc în care îți iei liniștit sticla de bourbon, o infigi în nisip, te descalți, îți arunci și tricoul și ochelarii de soare lângă și sari pentru o baie răcoroasă în apele protejate de digul imens de ciment.

În cazul în care ai la tine și o pereche de ochelari de înot folosește-i de fiecare dată pentru că vei avea ocazia să te scufunzi pentru a vâna micii crabi ce ți se plimbă pe la picioare aduși de curenții din larg.

Pe malul mării vei descoperi și câteva bărci ce sunt folosite de pscarii locali pentru a aduce peștele ce se servește proaspăt la terasa de lemn din golf. Iar deasupra golfului veghează un far sau fost far pentru că lângă era la un moment dat o stație meteorologică. Dacă ai ajuns sus, te vei bucura de o priveliște absolut fenomenală.

La mai puțin de 2 kilometri se află și Cap Caliacra, care în urmă cu câteva zeci de ani, însemnă granița României, a Cadrilaterului. În urmă cu 2000 de ani, acolo a fost o cetate a unei unități romane, apoi a devenit o unitate militară bulgărească, iar acum este un muzeu ce poate fi vizitat în schimbul a 6 leva (15 lei).

Cum ajungi la Bolata

După ce ai trecut de Vama Veche ai o cursă de vreo 40 de pe E87 dinspre Albena, numai că înainte de Kavarna, vaci stânga și te îndrepți spre Balgarevo. Aici îți poți căuta cazare peste noapte sau daca preferi o poți face și în Kavarna. Este de preferat Balgarevo pentru că este chiar la mijloc, între Bolata și Dalboka. Cazarea nu ar trebui să te coste mai mult de 40-50 de leva pentru două persoane/ pe noapte, deci destul de ieftin, dacă ai venit aici pentru un weekend de pomină.

Satucul este unul tipic bulgăresc, liniștit, care de-a lungul timpului s-a adaptat cererii turistice și s-a transformat, având o sumedenie de pensiuni apărate de garduri care ascund adevărate oaze de verdeață. Avantajul cazării aici este că ai câteva supermarketuri de unde poți cumpăra de ale gurii la prețuri derizorii.

Ca să închid marea paranteză făcută despre cazare, după ce ieși din acest sătuc ții drumul spre Cap Caliacra, până treci de pădurea de eoliene. Pe ultimul drum, faci la stânga și o iei pe un drum de ciment care pare mai degrabă arătură. Drumul este unul îngust și în vale, ușor abrupt, dar în momentul în care vei ajunge în golf, îți dai seama că efortul pus pe mașină a meritat din plin.

Câteva idei despre weekend-ul la Bolata

Pe dealurile înalte s-au descoperit asezări și oseminte care datează de aproape trei milenii, dar și o cruce malteză. Așa că dacă vrei să explorezi dealurile dimprejurul plajei ești binevenit. Plaja nu prea este cunoscută și poate nici prea comercială pentru gusturile românilor, decât dacă sunt genul cărora le place intimitatea. Vara aici nu ajung prea mulți turiști golful fiind unul prea puțin cunoscut.

Dar revenind la plajă, înainte să ajungi aici, poți să te aprovizionezi din Balgarevo, cea mai apropiată localitate de Bolata, cu răcoritoare cu sau fără alcool, dar și cu mâncare.

Așa că, pentru o bere nu vei da mai mult de 1 sau 2 leva, pe mâncare până în maximum 10 leva de persoană

Cel mai bine pentru a nu avea probleme, cel mai bine să schimbi banii în Mangalia sau direct la punctul de frontieră din Vama Veche. La fel de important, nu uiți vigneta care costă 15 leva, mai ales că prin Shabla, poliția este cu ochii pe turiști.

Plata se poate face și în lei, dacă nu ai destule leva. Bacșișul se poate lăsa în lei, se acceptă și plata cu cardul. De preferat să schimbați banii în Mangalia unde cursul valutar este ceva mai bun.

Dalboka – ferma de scoici de la malul mării

Pe malul stâncos al Mării Negre la un kilometru înainte de satul Balgarevo faci dreapta pe un drum de țară printre eoliene și cobori cam doi kilometri până ajungi la o așezare rustică. Acolo sunt două terase absolut fenomenale unde vei descoperi cea mai proaspătă mâncare de pe litoralul româno-bulgăresc al mării. Dar de preferat să alegi terasa din dreapta, acolo unde la umbra nucilor poți savura o bere rece până îți vine imensa porție de scoici pentru care ai venit.

Dacă mergi în timpul săptămânii, ai șanse să prinzi o masă fără să stai să aștepți la coadă. În schimb, ca o recomandare personală? Nu merge acolo când sunt perioade de maxim trafic precum Paște, 1 Mai, Rusalii și așa mai departe, pentru că va fi aglomerat, și din dorința de a servi pe toată lumea s-ar putea ca mâncarea să nu fie la cele mai înalte standarde.

Locul este presărat cu pescăruși gălăgioși care de abia așteaptă să le arunci în mare o bucată de pâine.

Dar pentru că ai venit aici pentru midii, pentru început îți recomand o porție mică, în suc propriul, fierte și gustoase de-ți iei degetele la rând după fiecare midie. Mirosul îmbietor de usturoi și verdețuri proaspăt tăiate și puse peste midii o să îți strânească o ploaie în gură, de-o să plescăi din buze ca o babă care se pregătește să pupe icoana la biserică.

Le poți combina și cu o porție de icre tocmai bune de împrăștiat pe o felie de pâine groasă, de țară. Sau, la fel de bine, poți comanda o porție de guvizi, pe care să-i stropești cu o bere bulgărească.

Prețuri la Dalboka și Bolata 

O porție de scoici de 600 de grame ajunge să coste 6 leva, berea este între 2 și 4 leva în funcție de ce bere alegi. Dacă vreți berile locale, o bere ceva mai dulce este Sumensko, iar ceva mai amară Kamenitza și Zagorka.

Foarte important! Bulgarii știu ce însemană un marketing bun și se orientează după clienți. Cum majoritatea sunt români, veți găsi și meniuri în limba română. Scoicile sunt preparate în diferite rețete.

O porție de midii „Dalboka” picante cu firimituri de usturoi costă 8 leva și sunt cam 200 de grame porția. În schimb, midiile natur costă doar 6 leva și sunt cam 600 de grame, destul cât să te saturi. Zarganul este un pește dulce, ceva mai rar, acolo și din acest, motiv costă 18 leva porția de 250 de grame.

Cum spuneam, veți avea un meniu foarte bogat la dispoziție și va fi greu să alegeți. Mâncarea va veni puțin mai greu mai ales dacă este aglomerație. Veți avea de așteptat circa 20-30 de minute, timp în care puteți servi o bere rece pe malul marii.

Acest material a apărut în ediția de print a ziarului Cetățeanul

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.