joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalVIDEO „Nu vă luați cu Generalu‟, maneaua de 4 stele dedicată de...

VIDEO „Nu vă luați cu Generalu‟, maneaua de 4 stele dedicată de Dani Mocanu generalului Ciucă

-

Manelistul cu probleme penale grave a susținut și la locale filiala PNL Argeș, condusă de ministra Justiției Alina Gorghiu. Trimis în judecată pentru tentativă de omor și condamnat pentru instigare la ură împotriva femeilor, însă cu milioane de vizualizări în mediul online, controversatul manelist argeșean Dani Mocanu i-a lansat manea de campanie generalului Ciucă, candidatul PNL la alegerile prezidențiale.

Maneaua lansată de Mocanu pentru generalul Ciucă a stârnit valuri de reacții în mediul online.

Citește și Ce i-a spus Băsescu lui Ciucă la telefon

“De la mine Dani Mocanu dedic această melodie pentru dl. președinte Nicolae Ciucăăăăă”

Așa începe maneaua lansată pentru candidatul PNL la prezidențiale. Melodia îl portretizează pe Ciucă drept generalul neînfricat, candidatul ideal, fără rival și, cel mai probabil, fără număr, cum se spune între ascultătorii de gen. Generalul cu 4 stele Nicolae Ciucă are de acum și o manea pe măsură. O parte din versurile manelistului Dani Mocanu sună astfel:

„Pe buletinul de vot eu nu am rival/ Nicolae Ciucă general/ Singurul dintre generali/ Decorat de americani/ A apărat România/ Și și-a făcut datoria/ Să vă luați cu generalul n-aveți minte/ În curând o să vă fiu președinte.”

Deși Dani Mocanu a menționat la finalul videoclipului că este doar un act artistic și nu dorește să influențeze alegătorii, iar PNL a transmis, citat de G4Media, faptul că nu există nicio relație contractuală sau de altă natură și nici nu a existat vreo interacțiune între partid și Dani Mocanu, o serie de coincidențe reapar acum în spațiul public.

Penalul Dani Mocanu, arma ministrului Justiției, Alina Gorghiu

Manelistul argeșean Dani Mocanu a mai susținut Partidul Național Liberal și la alegerile locale din 9 iunie. La acel moment, manelistul cu probleme grave în justiție a postat pe Instagram un clip video în care îndemna argeșenii să iasă la vot pentru Radu Perianu, candidatul PNL la șefia Consiliului Județean Argeș, însă fără succes. Filiala PNL Argeș este condusă de Alina Gorghiu, ministra Justiției.

Dani Mocanu, trimis în judecată pentru tentativă de omor

Vizat de numeroase dosare penale de-a lungul anilor și chiar reținut în urma unor percheziții, în iulie 2022, într-un dosar de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și port de obiecte periculoase, Dani Mocanu are în palmares și o condamnare. Cu asemenea palmares, Dani Mocanu stă ca pe ace în cazul în care orice faptă, oricât de mică, ar mai apărea în cazierul său, situație în care ar primi direct o condamnare cu executare.

În aprilie 2022, judecătorii Curții de Apel Pitești l-au condamnat definitiv pe Dani Mocanu la o amendă penală de 15.000 lei pentru incitare la ură sau discriminare după ce în 2019 acesta a postat pe YouTube un videoclip în care incita la ură împotriva femeilor. Și mai grav, în 2022 manelistul a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor după o bătaie la o benzinărie din Pitești.

CMF 31240010

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

România a câştigat meciul cu Kosovo la masa verde, dar a primit o amendă uriaşă

0
Miercuri, 20 noiembrie 2024, UEFA a publicat verdictul procedurii disciplinare pe care a deschis-o pentru partida România - Kosovo, din etapa 5 a grupelor Ligii Națiunilor. CITEŞTE ŞI: Fenomenul Deepfake poate influenţa votul alegătorilor România a câștigat partida cu Kosovo la...