duminică, noiembrie 24, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalAUDIO Ultimul tun la Administrația Cimitirelor! 4.000 de euro pentru capace de...

AUDIO Ultimul tun la Administrația Cimitirelor! 4.000 de euro pentru capace de sicriu frigorifice, triplu față de prețul pieții

-

Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU) a cumpărat 15 capace de sicriu frigorifice, la un preț umflat de aproape trei ori față de prețul pieții. Corpul de control al Primăriei nu a descoperit afacerea, deși s-a aflat în control la ACCU timp de două săptămâni.

Afacerea a avut loc la sfârșitul lunii august, iar toată operațiunea are „acoperirea legală” a unei licitații organizate potrivit OUG 34/2006, privind achizițiile publice. Licitația, care a avut drept rezultat cumpărarea la preț triplu a capacelor frigorifice, a fost organizată de directorul de achiziții al ACCU, Alin Florescu, cel care va fi  judecat pentru corupție la Tribunalul București, joi, 16 septembrie.

Cetățeanul.net solicită Parchetului să pornească o investigație a afacerii, care, spun surse din Primăria Capitalei, are un puternic iz de para-ndărăt.

Jaful banului public – ACCU putea cumpăra de trei ori mai ieftin

ACCU
Herold Trade oferă cu 1500 de euro, capace de sicriu, pe care ACCU a dat 4000 de euro

Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU) București a confirmat, pentru Cetățeanul.net, că a cumpărat capacele de sicriu cu 18.900 de lei bucata (TVA inclus) și că a făcut achiziția după lansarea, pe Sistemul Electronic de Achiziții publice (SEAP), a unei invitații de participare. Rezultatul a fost că ACCU a cumpărat capacele frigorifice (în fond, niște frigidere adaptate servicilor funerare) de trei ori mai scump decât prețul pieții.

Prețul este cu atât mai exagerat cu cât o simplă căutare pe Internet ne-a ajutat să găsim o ofertă de capace frigorifice la 1500 de euro bucata, ofertă făcută chiar de Helrold Trade Oradea, taman producătorul capacelor cumpărate de ACCU la preț triplu!

Am contactat producătorul la numărul de telefon din anunțul publicitar de mai sus. Din motive lesne de înțeles, am susținut că suntem reprezentanții unei firme de servicii funerare nou înființată, care dorește să cumpere același tip de capace funerare cu acelea livrate la ACCU. Reprezentantul producătorului ne-a oferit un preț de 1400 de euro/bucată, dacă cumpărăm zece bucăți. ACCU a cumpărat 15 capace cu 4000 de euro/bucata! Ascultați, mai jos, convorbuirea cu reprezentantul Herold Trade.

Intermediarul Bolmadar spune că a cumpărat capacele românești din străinătate

ACCU
Bolmadar susține că s-a pozat cu Dragnea, Ponta și cu primarul Gabriela Firea doar ca simpatizant

Potrivit Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, furnizorul de capace frigorifice mortuare a fost o altă companie, SC Cuplaje Invest SRL, un SRL din Ilfov. Cum nu am găsit, pe pagina de Internet a firmei, vreo referință că produce capace frigorifice mortuare, l-am întrebat pe Ilie Bolmadar, unicul asociat și administrator al firmei din Ilfov, dacă este producător de capace. Bolmadar ne-a spus că nu este producător și că ar fi importat capacele frigorifice din străinătate. Tot el susține că nu are cunoștință de producătorul Herold Trade, deși condițiile de garanție lăsate la ACCU poartă ștampila producătorului din Oradea. Ascultați, mai jos, convorbirea în care Bolmadar susține și că nu are nicio legătură cu Dragnea și cu Ponta și că s-a fotografiat cu aceștia în calitate de membru PSD și de simpatizant.

„Arhitectul” achiziției ACCU, judecat pentru corupție

Potrivit site-ului Sistemul Electronic de Achiziții publice (SEAP), invitația de participare la achiziție se află încă în desfășurare (deși a fost finalizată), iar responsabilul achiziției este directorul Alin Florescu, cel care trebuie să se prezinte, joi, 16 septembrie, în fața magistraților Tribunalului București pentru a fi judecat pentru infracțiuni de corupție.

ACCU
Alin Florescu, responsabilul achiziției la supra-preț de capace frigorifice (stânga) este acuzat de infracțiuni de corupție într-un dosar care va fi judecat joi, 16 septembrie

Cetățeanul TV

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Coldea, acuzat că a încălcat controlul judiciar

0
Cătălin Hideg, omul de afaceri care i-a denunțat la DNA pe generalii SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, precum și pe avocatul Doru Trăilă, spune că decizia Curții de Apel de a-i lăsa să iasă din țară în statele...