Cele mai evazioniste centre comerciale au în spate milionari „de frunte” și fugari de Poliţie! VEZI topul acestora

cum să ajungem la Dragonul Roșu
Cele mai evazioniste centre comerciale sunt la marginea Capitalei, Brașov, Galați, Sibiu, Brăila, Focșani, Craiova și Oradea. Cel puțin așa reiese din datele oferite de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) care între octombrie și decembrie, anul trecut, a controlat toate piețele și centrele comerciale din țară. Pe lângă produsele contrafăcute și neregulile de comercializare, inspectorii fiscali au mai descoperit şi acte de evaziune.
centre comerciale
Protest în timpul controalelor ANAF la Galgros Galaţi, foto: Viaţa Liberă Galaţi

Administratorii acestor complexuri au organizat chiar şi proteste în timpul controalelor pentru a împiedica descoperirea neregulilor, aşa cum s-a întâmplat la Galgros Galaţi. La rândul lor, reprezentanţii unor centrele comerciale ne-au transmis că problemele semnalate de ANAF nu sunt realizate de firmele pe care le reprezintă, ci de srl-urile care închiriază spaţii.

Cetăţeanul.net că prezintă cine sunt oamenii şi firmele din spatele celor mai evazioniste zece centre comerciale din ţară, conform ANAF. Printre acţionarii acestor complexuri se găsesc mituitori de miniştri, cetăţeni străini care sprijină valul de imigraţi din Europa sau afacerişti decedaţi în timp ce se ascundeau în Iordania. Clasamentul ţine cont de valoarea amenzilor şi a bunurilor confiscate din aceste complexuri.

1. Dragonul Roşu (Bucureşti) – 15,99 milioane de lei

centre comerciale
Nicolae Dumitru

Acest centru comercial este controlat de Dumitru Nicolae, afaceristul implicat în Dosarul Microsoft și care a recunoscut în fața judecătorilor faptul că a dat mită la politicieni din partea lui Claudiu Florica pentru prelungirea unor licențe IT.

 Datele oferite de ANAF pentru Dragonu Roşu în urma controlului de la sfârşitul anului trecut:
Număr contribuabili verificaţi – 796
Număr amenzi – 787
Valoare amenzi – 7.285.076 lei
Valoare confiscări (bunuri+numerar) – 4.649.739 lei
Valoare măsuri asigurătorii – 345.137 lei
Interziceri activitate + suspendare activitate pt. nedotare/neutilizare case de marcat – 13
Număr contribuabili invitaţi la sediu pentru verificări amănunţite – 463

2. Expo Market Doraly (Bucuresti) – 2,97 milioane de lei

centre comerciale
Gheorghe Iaciu – Doraly

Aici, în acționariat, găsim o companie britanică, EMD Investments SARL, care este deținută de afaceristul roman Gheorghe Iaciu și fondul de investiții HSBC. În urmă cu opt ani, Iaciu a vândut către britanici aproape jumătate din acțiunile de la Doraly contra suma de 70 de milioane de euro.

3. Complex Brintex (Braşov) – 2,78 milioane de lei

Acţionarul este firma Avasca Real Estate srl din Braşov, societate care la rândul său este controlată printr-un offshore din Liechtenstein, Hillcroft Foundation. Administratorul complexului este Adrian Vasilache.

4. Smart Expo Flora (Bucureşti) – 2,16 milioane de lei

Un cetăţean turc, pe nume Zakaria Hanifi, este cel care apare ca acţionar unic al locului 4 din topul celor mai evazioniste centre comerciale, controlat prin firma Smart Expo Corporation. Administrator este Claudia Nastasia Gemelescu. Pe facebook, pe pagina sa personală, Hanifi este un puternic susţinător al migranţilor din Siria spre Europa şi a atacat inclusiv consulatul României de la Istanbul.
centre comerciale

5. Centre Comerciale evazioniste – Dumbrava (Sibiu) – 1,5 milioane de lei

Aurel Muntean, un om de afaceri din Sibiu, este cel care deţine acest complex comercial. Acesta mai are şi maga­zinul Victoria din Bucureşti. Controlează şi lanţul hotelier Împăratul Ro­ma­nilor, care cuprinde şi Ho­telul Carpaţi din Bucureşti, dar şi Hotel Parc din Arad, Cetate din Alba Iulia şi Aure­lius din Braşov. Averea sa se ridică la 130 de milioane de euro.

centre comerciale
Dumbrava Sibiu

6. Galgros (Galati) – 1,29 milioane de lei

Acest complex, aflat pe locul 6 topul celor mai evazioniste centre comerciale, a fost controlat până anul trecut de celebrul afacerist Cătălin Chelu, cel care a murit în Iordania în timp ce era fugar. Acesta fusese condamnat definitiv la şase ani de închisoare pentru tentativa de mită către chestorul Dan Fatuloiu din anul 2008. După decesul sau consemnat de autorități, companiile sale au fost preluate de familie și interpuşi.

7. Complex Comercial Onasis (Focşani) – 1,219 milioane de lei

Acţionarii Onasis SA, compania care deţine şi complexul comercial, sunt firmele Universal Impex şi Intercomplex, dar şi Costică Păun, Dănuţ Vicol, Adrian Lazăr, Florin Marian Podgoreanu, Vasilica Lazăr şi Ileana Bari.

8. Complexul Comercial Tug Center (Brăila) – 1,21 milioane de lei

Locaţia de pe locul 8 în topul celor mai evazioniste centre comerciale este administrată prin compania Irmex SA Brăila care îi are ca acţionari pe Ali Madadi şi Rouzbeh Madadi.  Ali Madadi a fondat grupul de firme Rădăcini în 1991. Pe segmentul alimentar, Madadi are un oarecare istoric: la începutul anilor 2000 deţinea o fabrică de sosuri şi ketchup, desfiinţată la un moment dat. În urmă cu cinci ani, pe fondul aceleiaşi optici de diversificare a afacerilor, omul de afaceri obţine franciza Domino’s Pizza, marcă americană, concurentul Pizza Hut în lume.

9. Complex Marlorex (Craiova) – 1,08 milioane de lei

Patronul este Ghiţă Bloj, un controversat om de afaceri din zona Olteniei.

10.  Piaţa West Market (Oradea) – 944 milioane de lei

Situaţia acţionariatului este incertă.

clasamen

Cetățeanul TV

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.