SURSE Subprefectul de Ilfov, prins mangă la volan

Subprefectul de Ilfov
Subprefectul de Ilfov Vincențiu Voicu are probleme cu legea FOTO Facebook

Surse din cadrul Poliției ne-au confirmat că subprefectul de Ilfov Vincențiu Voicu are serioase probleme cu legea după ce a fost prins băut la volan în ajunul Zilei Naționale a României. Concentrația de alcool în aerul expirat a depășit substanțial limita contravenției, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală.

Vincențiu Voicu a fost numit subprefect în martie 2019 pe filiera Dragnea-Dăncilă după ce a fost fost, pe rând, consilier județean PSD în CJ Ilfov, citymanager al orașului Pantelimon și șef al Serviciului Situații de Urgență, din cadrul Primăriei Pantelimon.

Contactat pentru a-și spune punctul de vedere, Vincențiu Voicu a spus că nu știe despre ce vorbim, dar a refuzat să comenteze când am insistat că alcoolemia s-ar fi încadrat în sfera penală. Cetățeanul.net a solicitat Poliției și Parchetului Brașov să comunice detalii oficiale.

Alcoolemie în limite penale

Subprefectul de Ilfov, Vincențiu Voicu și-ar fi dorit să rămână în funcție și după instalarea noului guvern, dar a avut ghinionul să pice chiar în mijlocul unei razii făcute de polițiștii brașoveni, pe Valea Prahovei, pe linia „menţinerii siguranţei rutiere”.

În seara zilei de 30 noiembrie 2019, polițiștii rutieri au prins mai mulți șoferi băuți, printre care s-ar afla și Vincențiu Voicu, care ar fi avut o alcoolemie de peste 1 la mie. Voicu a fost tras pe dreapta pe raza stațiunii Predeal. „La data de 30 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov și Poliției Stațiunii Predeal, au organizat și desfășurat o acțiune pe raza Stațiunii Predeal. Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au constatat trei infracțiuni la regimul rutier, respectiv «conducerea unui vehicul sub influența alcoolului» și 12 contravenții la regimul rutier”, este comunicatul sec al IPJ Brașov.

IPJ Brașov „protejează” datele personale

Potrivit surselor Cetățeanul, Vincențiu Voicu este unul dintre cei trei șoferi cercetați acum pentru „infracțiuni la regimul rutier, respectiv «conducerea unui vehicul sub influența alcoolului»”.

Sub pretextul protejării datelor personale, reprezentanții IPJ Brașov au refuzat să confirme că Vincențiu Voicu are dosar penal pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

Atunci când primim informațiile (n.r. spre a fi mediatizate), le primim într-o anumită formă, nu avem nici măcar inițialele persoanelor, pentru că așa s-a convenit. Știu doar că e bărbat sau femeie, în vârstă de… În acest caz, fiind vorba de o acțiune, datele le-am primit la comun. (…) Nu vă putem confirma absolut nimic, este vorba de protecția datelor personale. Nu vă putem spune nici măcar numele. Atunci când facem acțiuni, noi nu întrebăm de calitatea oficială a persoanelor”, a declarat, pentru Cetățeanul, subcomisar de poliție Alina Maria Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Subprefectul de Ilfov Vincențiu Voicu neagă cu juma’ de gură

Subprefectul de Ilfov știe că „tăcerea e de aur” și nu vrea să vorbescă despre cum a rămas fără permis și s-a ales cu dosar penal.

„Nu știu la ce vă referiți. O zi bună!”, a fost declarația smulsă de reporterii Cetățeanul de la subprefectul de Ilfov, care a evitat totuși să nege categoric incidentul, atunci când a fost întrebat despre „escapada” de la Predeal.

Am insistat atunci: „Ați avut o îmbibație alcoolică în aerul expirat  peste limita contravenției. Noaptea de 30 noiembrie, pe raza stațiunii Predeal”. În ciuda insistenței reporterilor Cetățeanul, Vincențiu Voicu a refuzat să răspundă întrebărilor.

Vrea să rămână subprefect de Ilfov

Subprefectul de Ilfov Vincențiu Voicu a avut o ascensiune fulminantă, la care a pus serios umărul nașul său, primarul de Pantelimon, Marian Ivan. Voicu și-a început „de jos” cariera profesională, ca revizor auto la o firmă de curierat, conform propriului cv.

Ulterior, a intrat în PSD, iar oportunitățile n-au întârziat să apară.

Vincențiu Voicu a fost, pe rând, consilier județean în CJ Ilfov, citymanager al orașului Pantelimon și șef al Serviciului Situații de Urgență, din cadrul Primăriei Pantelimon.

Din această funcție, Voicu a acces în fotoliul de subprefect al județului Ilfov,  în baza Hotărârii de Guvern nr. 164 din 29 martie 2019, semnată de premierul de la acea vreme, Viorica Dăncilă.

Pantelimon
Primarul de Pantelimon, Marian Ivan (stânga), al 15-lea fin al Nașilor Firea-Pandele, este și nașul subprefectului de Ilfov Sursa foto: Libertatea

Potrivit surselor Cetățeanul, nașul Marian Ivan, înfocat susținător al lui Liviu Dragnea, ar fi intervenit la boss-ul PSD pentru numirea finului.

Aceleași surse au dezvăluit că, acum, Vincențiu Voicu, care exercită funcția de subprefect cu caracter temporar, prin detașare, ar vrea să fie titularizat pe post pe filieră liberală.

Nu numai Voicu se gudură pe lângă liberali, dar și nașul său, primarul de Pantelimon, care are discuții pentru a trece în barca PNL pentru a mai avea șanse să mai rămână primar încă un mandat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.