luni, decembrie 2, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalSTS și TikTok îi dau peste bot lui Iohannis via CSAT

STS și TikTok îi dau peste bot lui Iohannis via CSAT

-

Serviciul de Telecomunicaţii Sociale a transmis joi că nu au fost identificate vulnerabilităţi în ceea ce priveşte furnizarea, în condiţii de securitate, a serviciilor de comunicaţii şi tehnologia informaţiei puse la dispoziţia Autorităţii Electorale Permanente, organizatorul alegerilor.

De asemenea, nici anterior şi nici pe timpul desfăşurării procesului electoral, STS nu a primit informaţii de la alte entităţi cu responsabilităţi în domeniul securităţii cibernetice privind derularea unor atacuri cibernetice.

Citește și Iohannis a convocat CSAT pentru nereguli la vot care ar aduce atingere siguranţei naţionale

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a pus la dispoziţia CSAT toate informaţiile necesare în legătură cu suportul tehnic asigurat de către STS pentru Autoritatea Electorală Permanentă. Astfel, pentru organizarea scrutinului din 24 noiembrie 2024, la nivelul STS au fost implementate măsuri proactive de prevenire şi contracarare a riscurilor de securitate cibernetică, iar sistemele informatice au funcţionat în parametri optimi. Nu au fost identificate vulnerabilităţi în ceea ce priveşte furnizarea, în condiţii de securitate, a serviciilor de comunicaţii şi tehnologia informaţiei puse la dispoziţia AEP, organizatorul alegerilor. De asemenea, nici anterior şi nici pe timpul desfăşurării procesului electoral, STS nu a primit informaţii de la alte entităţi cu responsabilităţi în domeniul securităţii cibernetice privind derularea unor atacuri cibernetice”, precizează STS într-un comunicat de presă.

De asemenea, la nivelul Serviciului „nu există suspiciuni sau indicii în legătură cu modificarea sau alterarea datelor din infrastructura IT&C suport pentru procesul electoral din 24 noiembrie”.

STS adaugă faptul că nu au fost identificate disfuncţionalităţi în funcţionarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV), a Sistemului informatic de centralizare a proceselor-verbale (SICPV) şi a site-ului prezenta.roaep.ro, acestea având o disponibilitate de 100%.

„Precizăm că site-ul de transparenţă prezenta.roaep.ro nu reprezintă un punct de intrare în SIMPV/SICPV, aspect care exclude posibilitatea compromiterii datelor în format electronic. În acelaşi timp, orice suspiciune a alterării datelor electronice de la nivelul SIMPV/SICPV se poate verifica şi în prezent de către public, în sistemul blockchain compus din noduri naţionale şi aflate în statele membre ale Uniunii Europene. Acestea au rolul de a asigura trasabilitatea şi integritatea datelor. Reamintim că site-ul public de transparenţă prezenta.roaep.ro a fost accesibil neîntrerupt, chiar şi în condiţiile unui număr mare de accesări. Pe acest portal au fost prezentate în timp real datele cu privire la prezenţa la vot, iar după ora 21,00 au fost prezentate rezultatele cumulate, pe măsură ce au fost centralizate de secţiile de votare”, afirmă STS.

Conform STS, aceste date au reflectat întocmai rezultatele consemnate în procesele-verbale pe hârtie, semnate şi asumate în secţiile de votare şi în birourile electorale de circumscripţie electorală superioară, inclusiv Biroul Electoral Central.

Datele din sistemul informatic au coincis întocmai cu cele consemnate în procesele-verbale pe hârtie, conform verificărilor INS şi birourilor electorale superioare.

„Reiterăm faptul că rezultatele oficiale ale alegerilor sunt cele consemnate pe hârtie. Terminalele informatice, resursele de comunicaţii de acces din secţiile de votare şi aplicaţiile specifice au fost evaluate constant de către specialiştii STS din prisma securităţii cibernetice şi nu au fost identificate anomalii pe timpul desfăşurării procesului electoral. Sistemele tehnice puse la dispoziţia AEP pentru sprijinirea procesului electoral nu au fost contestate de către organizaţii, experţi sau observatori electorali”, se mai arată în comunicatul STS.

CSAT: Au existat atacuri cibernetice

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, convocat joi de președintele Iohannis, au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral, potrivit documentelor prezentate de reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniul apărării, al ordinii publice şi al securităţii naţionale, a informat, joi, Administraţia Prezidenţială.

„Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu are atribuţii legate de desfăşurarea procesului electoral, însă, în cazul în care există elemente cu impact asupra securităţii naţionale, se impune analiza acestor aspecte în cadrul unei reuniuni a CSAT. În cadrul şedinţei, reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniul apărării, al ordinii publice şi al securităţii naţionale au prezentat evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securităţii naţionale, generate de acţiunile unor actori cibernetici statali şi non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral. Potrivit documentelor prezentate, membrii Consiliului au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral„, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Luni după amiază, Administraţia Prezidenţială anunța: Preşedintele nu a primit informări cu privire la ingerinţe externe în procesul electoral

Replica TikToK:

Majoritatea candidaţilor la alegerile prezidenţiale din România şi-au stabilit o prezenţă pe reţeaua de socializare TikTok, iar cei care au câştigat şi-au făcut campanie şi pe alte platforme digitale, precum şi în media tradiţională, susţin reprezentanţii TikTok într-o declaraţie oficială transmisă joi AGERPRES.

Aceştia subliniază că, până în prezent, nu au fost găsite dovezi ale unei „operaţiuni de influenţă ascunsă” pe Tik Tok, în ultimele săptămâni, legate de alegerile prezidenţiale din România şi nici dovezi de influenţă străină.

„Aceste informaţii inexacte despre alegerile din România sunt înşelătoare întrucât majoritatea candidaţilor şi-au stabilit o prezenţă pe TikTok, iar cei care au câştigat şi-au făcut campanie şi pe alte platforme digitale, dincolo de a noastră. Aplicăm cu rigurozitate Regulile Comunităţii noastre împotriva dezinformării electorale şi comportamentului înşelător şi am colaborat proactiv cu Comisia Electorală pentru a lansa un Centru Electoral în aplicaţie astfel încât să promovăm informaţiile de încredere privind alegerile în comunitatea noastră din România. Nu acceptăm reclamele politice plătite şi solicităm tuturor să respecte regulile Comunităţii noastre pe care le aplicăm în mod continuu”, afirmă un purtător de cuvânt al TikTok.

În ceea ce priveşte rolul acestei reţele de socializare în alegerile din România, TikTok face publică lista candidaţilor care au beneficiat de o prezenţă pe TikTok, menţionând că „mesajul sugerat conform căruia Călin Georgescu a avut o abilitate unică de a ajunge la publicul platformei noastre este cel puţin inexact şi induce în eroare”.

Astfel, potrivit sursei citate, George Simion a avut o prezenţă de 739.2K followers („mai mult decât Georgescu”, menţionează reprezentanţii platformei), Elena Lasconi – 123.6K followers, Marcel Ciolacu – 44.5K followers, Mircea Geoană – 19.3K followers şi Nicolae Ciucă – 2.6K followers.

„Călin Georgescu şi-a făcut campanie pe numeroase canale, aşa că atribuirea exclusivă a activităţii campaniei acestuia pe TikTok reprezintă o afirmaţie inexactă şi înşelătoare”, se precizează în document. În acest context, pe Youtube, Călin Georgescu a avut 95.8K subscribers, pe Facebook – 144K followers şi pe Instagram – 41.4K followers, se mai arată în declaraţia oficială.

De asemenea, Călin Georgescu a avut şi o prezenţă şi în media naţională, respectiv pe TVR 1, Digi24, Metropola TV, TVR Info, Prima TV, dar şi la anumite podcasturi, susţin reprezentanţii TikTok.

Cu privire la operaţiunile de influenţă ascunsă şi interferenţa străină, TikTok a precizat: „Suntem extrem de vigilenţi faţă de actorii care încearcă să utilizeze practici înşelătoare pentru a influenţa procesele civice şi lucrăm intens pentru a identifica şi elimina operaţiunile de influenţă ascunsă, raportând transparent aceste eforturi în fiecare lună”.

„Până în prezent, nu am găsit dovezi ale unei operaţiuni de influenţă ascunsă pe platforma noastră, în ultimele săptămâni, legate de alegerile prezidenţiale în curs din România, nici dovezi de influenţă străină. În raportul nostru din septembrie, am dezvăluit că am destructurat o reţea care viza un anumit public din România, deşi aceasta nu a jucat niciun rol în promovarea campaniei lui Georgescu”, se arată în comunicarea reţelei de socializare.

Potrivit sursei citate, regulile Comunităţii TikTok interzic promovarea politică plătită, publicitatea politică şi strângerea de fonduri de către politicieni şi partide politice, precum şi campaniile plătite cu influenceri, iar conturile care încalcă aceste reguli sunt eliminate.

„Politica noastră privind reclamele politice include atât reclame plătite tradiţionale, cât şi creatorii care primesc compensaţii pentru a susţine sau a se opune unui candidat pentru o funcţie oficială. De asemenea, eliminăm conţinutul care constituie publicitate nemarcată, pe baza solicitărilor fundamentate pe dovezi sau a informaţiilor credibile obţinute de autorităţile de reglementare competente. Până în prezent, nu am primit o astfel de cerere. Contul lui Călin Georgescu este supus reglementărilor conturilor GPPPA, aceleaşi care se aplică tuturor candidaţilor din aceste alegeri”, au mai spus reprezentanţii aplicaţiei.

De asemenea, în document se precizează că este protejată integritatea alegerilor pe TikTok prin prevenirea răspândirii de conţinut dăunător, eliminarea dezinformării în colaborare cu fact-checker-ul local, LeadStories, şi conectarea comunităţii TikTok la informaţii oficiale, precum şi prin colaborarea cu experţi.

„Ca parte din aceste măsuri, am lansat proactiv, în luna noiembrie, un Centru Electoral în aplicaţie pentru alegerile din România în parteneriat cu Comisia Electorală, care promovează informaţii electorale de încredere. De asemenea, am lansat o campanie de educaţie media în colaborare cu un ONG local de încredere, Funky Citizens, pentru a oferi comunităţii din România informaţii sigure despre cum să recunoască dezinformarea, printre altele”, subliniază reprezentanţii reţelei de socializare.

În ceea ce priveşte falsificarea identităţii, TikTok afirmă că are „politici clare şi ferme”, interzicând conturile care se prezintă drept o altă persoană sau entitate reală fără a dezvălui în numele contului că este vorba despre un cont de fan sau de parodie, cum ar fi utilizarea numelui, detaliilor biografice, conţinutului sau imaginii unei persoane fără a specifica acest lucru.

„Atunci când identificăm conturi care încalcă aceste politici, le eliminăm definitiv sau le trimitem un avertisment pentru a-şi schimba rapid numele contului, în funcţie de gravitatea indiciilor de falsificare a identităţii. Până în prezent, am eliminat peste 150 de conturi care imitau identitatea lui Călin Georgescu şi continuăm să efectuăm verificări pentru a elimina noi conturi de acest tip pe măsură ce apar. Este important de menţionat că am eliminat, de asemenea, peste 650 de alte conturi care imitau identitatea altor candidaţi, ceea ce demonstrează că acest comportament nu s-a regăsit doar în asociere cu Călin Georgescu”, explică sursele citate.

Despre prevenirea comportamentului neautentic, TikTok menţionează că permite utilizatorilor săi să-şi exprime opiniile politice şi să-şi arate sprijinul pentru candidaţii politici, iar acest lucru se întâmplă frecvent în timpul alegerilor din întreaga lume. „Totuşi, detectăm şi oprim proactiv orice încercări care ar putea afecta integritatea platformei, fie prin răspândirea dezinformării, manipularea discursului public sau implicarea în comportamente înşelătoare. Prin utilizarea tehnologiei avansate şi colaborarea cu experţi, rămânem dedicaţi creării unui mediu de încredere pentru comunitatea noastră”, se arată în document.

Astfel, în perioada cuprinsă între luna septembrie şi ziua de luni a acestei săptămâni, TikTok a eliminat peste 66.000 de conturi false, peste 7.000.000 de aprecieri false şi peste 10.000.000 de urmăritori falşi.

De asemenea, TikTok afirmă în documentul transmis că a prevenit 40.000.000 de aprecieri false şi a blocat crearea a peste 216.000 de conturi spam, menţionând că nu a găsit nicio dovadă care să confirme afirmaţia privind existenţa a 5.000 de conturi false, „dar investigăm în mod deliberat acest aspect”.

Referitor la acuzaţiile că un grup ar fi conspirat în afara platformei şi că aceste eforturi au dus la acţiuni coordonate pe platformă, reprezentanţii TikTok subliniază că până în prezent nu are dovezi că o campanie coordonată a avut loc pe platforma sa.

„Am primit trei solicitări oficiale din partea autorităţilor române până acum, toate fiind gestionate în timp util: o plângere din 21 noiembrie a semnalat mai multe videoclipuri care ar fi încălcat o lege ce impune candidaţilor/campaniilor să includă un cod mandatar financiar în materialele electorale pentru a ajuta autorităţile să urmărească cheltuielile de campanie. Am luat măsuri în termen de 24 de ore, depăşind ceea ce era deja impus prin lege”, se mai arată în document.

Nu în ultimul rând, TikTok remarcă faptul că o analiză a altor platforme (X, Instagram, Facebook şi YouTube) a arătat că nici pe acestea videoclipurile nu conţineau codul de mandatar financiar (CMF).

În concluzie, reţeaua de socializare TikTok transmite că rămâne deschisă să colaboreze cu „toate autorităţile relevante, atât la nivel european, cât şi local”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

După renumărarea parţială a voturilor, Ciolacu este pe locul 2 la Prezidenţiale

0
Biroul Electoral Central anunță faptul că a finalizat, parțial, renumărarea voturilor exprimate pentru primul tur al alegerilor prezidențiale și au trimis procesul verbal către judecătorii Curții Constituționale. CITEŞTE ŞI: Ciolacu s-a răzgândit: Nu-şi mai dă demisia din fruntea PSD Renumărarea...