ȘTIRILE ZILEI – Donația minune pentru un primar; Isărescu a ajuns să fie sprijinit de Tăriceanu și PSD

15.00 Propunere. Viorica Dăncilă, președintele PSD și premierul României, a precizat că s-a dorit ”o abordare foarte corectă”, astfel încât, în funcţie de ponderea în Parlament, fiecare partid are alocat un anumit număr de posturi. Viorica Dăncilă a fost întrebat, luni, dacă PSD va susţine candidatura lui Mugur Isărescu pentru un nou mandat în fruntea BNR şi a răspuns: ”Este important şi guvernatorul, dar şi modul în care s-a lucrat de această dată. În funcţie de ponderea în Parlament a fiecărui partid politic, au fost reprezentate locurile. Am vrut să avem o abordare foarte corectă şi acest lucru se reflectă în numărul de locuri pe care îl are fiecare grup în Parlamentul României”.

14.30 Șerban Nicolae a ajuns model de conduită în PSD. Senatorul PSD Şerban Nicolae, candidat la preşedinţia PSD la congresul în urma căruia şefia partidului a revenit Vioricăi Dăncilă, declară că nu poate fi niciodată un oportunist şi nu va face compromisuri conjuncturale, spunând că lasă altora „politica momentului”. ”A fost şi Congresul extraordinar al PSD. Vreau să mulţumesc din tot sufletul celor care şi-au pus încrederea în faptele mele, în vorbele mele şi în determinarea mea. Mulţumesc şi celor care mi-au transmis admiraţia pentru discursul rostit de mine, chiar dacă, ulterior, au avut la vot o altă opţiune. Între colegi, nu e un schimb de tipul discurs contra voturi. Nici beneficii contra voturi. E vorba de încredere, onestitate şi curaj. Sau ar trebui să fie. Nu mă voi schimba acum. Nu pot fi niciodată un oportunist şi nu voi face compromisuri conjuncturale. Las altora „politica momentului”, scrie senatorul PSD pe Facebook.

14.00 Iranul a încălcat acordurile internaționale. Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif a anunţat luni că Iranul a depăşit limita impusă rezervelor iraniene de uraniu slab îmbogăţit prin Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, potrivit agenţiei semioficiale iraniene de presă Isna, relatează AFP. ”Pe baza informaţiilor pe care le deţin, Iranul a depăşit limita de 300 de kilograme” de uraniu slab îmbogăţit, a declarat Mohammad Javad Zarif Isna. ”Am anunţat (această depăşire a limitei) în avans”, a adăugat Zarif, iar aceste anunţuri precedente ale Teheranul spun ”foarte clar ce vom face” în continuare, a subliniat el.

12.30 Donația minune. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, luni, că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 2,7 milioane de lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş. ANI a precizat că a fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj. De asemenea, primarul este suspectat e fals în declaraţii, fiind sesizaţi procurorii.

”Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 2.741.026,318 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Cherecheş Cătălin, Primar al municipiului Baia Mare, Judeţul Maramureş, în perioada 26 iunie 2012 – 31 decembrie 201”, a transmis, luni ANI.

12.00 Război economic. Decizia preşedintelui Donald Trump de a permite vânzări de bunuri americane către grupul chinez va fi aplicată numai produselor disponibile pe scară largă la nivel mondial, nu şi celor mai sensibile echipamente, a declarat preşedintele Consiliului Economic Naţional de la Casa Albă, Larry Kudlow, transmite Reuters.
”Tot ce se va întâmpla este că Departamentul pentru Comerţ va acorda unele licenţe suplimentare” pentru componente disponibile la nivel general de care compania are nevoie, a afirmat Kudlow la postul Fox News. În special producătorii americani de microcipuri ”vând produse care sunt disponibile în alte ţări…aceasta nu este o amnistie generală…problemele de securitate naţională rând de o importanţă majoră”, a spus consilierul.

Ridicarea parţială a restricţiilor impuse Huawei a fost un element major al acordului convenit în weekend de preşedintele Trump şi preşedintele chinez Xi Jinping pentru reluarea negocierilor comerciale dintre cele două ţări.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.