ȘTIRILE ZILEI – Atenționare de vreme rea; criminalul Lepa susține că a fost bătut de polițiști

12.00 Până la judecata de apoi, a fost iertat de judecători. Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, acuzat că a obţinut ilegal fonduri europene, a fost achitat, joi, de Curtea de Apel Constanţa, decizia nefiind definitivă. Alături de el au fost achitate şi celelalte persoane trimise în judecată.

11.45 Și cu Dragnea în pușcărie, Statistica tot susține că a fost o creștere economică mare. Institutul Naţional de Statistică (INS) a confirmat, joi, creşterea de 5%, serie brută, a economiei româneşti în primul trimestru al acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Guvernul mizează în acest an pe o creştere economică de 5,5%.

11.30 Bărbatul suspectat că a ucis un polițist lasă de înțeles că a fost bătut de colegii victimei. Ionel Marcel Lepa, bărbatul care a omorât un poliţist din judeţul Timiş aflat în misiune, a fost externat, joi dimineaţă, de la Spitalul Municipal Timişoara, urmând a fi dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, iar apoi la instanţă pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă. Pe timpul internării, el a refuzat hrana din Spitalul Municipal Timişoara, pe motiv că nu vrea să fie dus la grupul sanitar de „ăştia”, adică de poliţiştii care îl supravegheau.

Ioan marcel lepa

11.00 Atenționare de vreme rea pentru seara de astăzi. Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben valabilă până joi seară, în Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, în nordul Olteniei, local în Moldova şi Transilvania, precum şi în zonele de munte, unde vor fi averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. De joi seară până vineri dimineaţă, sub Cod galben se vor mai afla doar judeţele Timiş, Arad şi Bihor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.