ANALIZĂ Stânga unită fără Ponta. Rolul fundamental al lui Ciolacu

Stânga unită

Stânga unită ar putea fi un proiect câștigător, dar fără ca în ecuație să intre partidul lui Victor Ponta, Pro România. Rolul lui Marcel Ciolacu este fundamental.

Dreapta unită s-a dovedit a fi un eșec. A murit înainte să se nască. Au reușit, în schimb, o butaforie menită să păcălească încă o dată poporul, la vot. Și a mers. Însă doar la Primăria Capitalei, unde a câștigat un candidat care nu este membru nici la unii, nici la ceilalți. Dar s-a dat drept „candidatul dreptei”.

CITEȘTE ȘI Lovitură pentru Victor Ponta! A fost obligat să intre în izolare din cauza COVID-19

Ponta, cea mai pare problemă a proiectului Stânga unită

Stânga, în schimb, se poate uni. Peste tot, în toată țara. Fiindcă stânga are ceea ce dreapta nu are și nici nu a avut niciodată: un bazin electoral cvasi-omogen bine definit, profund și tăcut. O parte a acestui bazin, nu s-a mai regăsit în comportamentul guvernamental al PSD din ultimii ani, așa cum bine a intuit Victor Ponta, care a și încercat să-l aducă în siajul noului său partid. Debutul a fost bine calculat și bine împachetat: „Noua Stângă”, una modernă, progresistă care acceptă și înțelege principiile economiei de piață și ale capitalismului, încercând să obțină o redistribuire echitabilă a resurselor între păturile sociale. Sună bine, nu? Doar sună! Marea problemă a proiectului a reprezentat-o însuși Victor Ponta, liderul noii stângi. Cu ale sale orgolii imature, cu ale sale răzgândiri, suceli strategice și cu jocul la mai multe capete. Plus legăturile sale cu zona underground a puterii care se văd în modul său de acțiune în momentele cheie și care nu pot fi acoperite prin discursul său cotidian, foarte bun, de altfel. Să nu uităm că Guvernul Dăncilă a fost demis cu voturile Pro România.

„Jucătorul” Ponta

Dar Victor Ponta poate fi ocolit de stânga unită. Sistematic și inteligent, organizație cu organizație. Mișcarea poate părea una sub demnitatea unora, dar uneori, în politică, nu moralitatea unei strategii este definitorie, ci obiectivul. Ori aici ținta este ca stânga să fie iarăși puternică.

Unde este riscul și de ce trebui acționat foarte repede? Ar foarte periculos ca alegerile parlamentare să-i ofere o gură de oxigen lui Victor Ponta printr-un rezultat mult mai bun ca la locale și care să-l facă iarăși jucător. Pentru că parlamentarele, mai ales de când au revenit la sistem de listă, se câștigă de la centru. Nu doar că nu mai sunt primarii care să tragă pentru interesul lor direct, dar modul în care se prezintă un partid în mass-media centrală, campania unitară, precum și calitatea candidaților propuși pentru Parlament sunt definitorii. Ori Victor Ponta, la comunicare stă foarte bine și va fi prezent pe toate televiziunile, în prime-time, zilnic.

USR defilează la parlamentare

Același fenomen s-ar putea întâmpla și cu USR, în ciuda scorului slab obținut la alegerile din 27 septembrie, victoriile lor răsunătoare în București, Timișoara, Brașov și Alba Iulia au generat percepția că USR este marele câștigător al localelor, că USR reprezintă noul val politic. Care val, dacă va surmonta scandalul de la Sectorul 1, va defila în alegerile parlamentare cu un scor foarte bun, pentru că prezența lor pe tv și în online este de departe cea mai bine structurată. De altfel, chiar strategia USR din ultimul an a funcționat foarte bine. Au susținut o guvernare anti-PSD, dar s-au poziționat și în opoziție față de liberali, în momentele critice, cu reacții vehemente și foarte dure. I-au lăsat pe Orban și Ciolacu să se atace reciproc, așteptând calculat ca toți cei dezamăgiți de guvernarea liberală să vină spre ei. Inclusiv președintele Iohannis prin atacul obsesiv la adresa PSD a generat, culmea, beneficii nu pentru PNL, ci pentru USR. Deoarece din cauza faptului că liberalii nu reușesc să completeze rafala prezidențială cu rezultate pozitive și o percepție bună a guvernării, fenomen ce va împinge nehotărâții capacitați de Iohannis către USR.

Ciolacu Reloaded

Din aceste motive, rolul lui Marcel Ciolacu în stânga unită devine esențial, chiar dacă s-a conturat percepția că liderul PSD face jocurile Cotrocenilor, generată de comportamentul său din ultimul an, prin lipsa unor răspunsuri clare și apăsate la „obsesia prezidențială” că PSD este de vină pentru orice și trebuie ras de pe fața planetei. Este salutară schimbarea de atitudine din seara zilei de 30 septembrie, când, în urma apariției imaginilor cu sacii de voturi, Marcel Ciolacu a avut un mesaj extrem de dur la adresa Președintelui Iohannis. Iar atitudinea s-a consolidat, în zilele ce au urmat.

Deci, fie ne-am înșelat cu toții când am crezut că a făcut blat cu Cotrocenii, fie Marcel Ciolacu s-a schimbat. Iar dacă s-a schimbat, va acționa. În primul rând, trebuie să schimbe ținta atacurilor sale. Nu Orban, ci Iohannis! Pentru că orice atac la adresa liberalilor, întărește USR. Mai mult, Orban poate fi schimbat în orice clipă, în schimb regimul rămâne. Regimul Iohannis. Și în al treilea rând, va da semnalul că este liderul „pesediștilor”, al vinovaților de serviciu,  toți cei care se află pe buzele prezidențiale învinețite de ură, aproape zilnic.

Stânga unită, următoarea mișcare

Următoarea mișcare a lui Marcel Ciolacu trebuie să rezolve problema Victor Ponta, prin golirea de conținut a produsului său și recuperarea tuturor celor care au rătăcit alături de acesta în ultimul an. Va fi o infuzie de sânge proaspăt fix în organizațiile PSD care nu au performat la locale.

În concluzie, rolul lui Marcel Ciolacu devine fundamental. El trebuie să acționeze! Acum! Fiindcă patria o cere. Fiindcă președintele în funcție apasă tot mai tare pedala controlului total, sacrificând toate cutumele și principiile unei democrații funcționale. Iar acest comportament deșănțat îi sperie inclusiv pe cei care trebuie să servească instituția prezidențială, dar au însă luciditatea nealterată. Și care vor îl vor sprijini pe „Ciolacu Reloaded”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.