Senatorul PSD Gabriel Mutu plantează ilegal tei ofiliți în sectorul 6. Cercetat penal de DIICOT, el se visează edil

Gabriel Mutu
Gabriel Mutu, candidatul PSD la Primăria Sectorului 6, are serioase probleme în declarațiile de avere

În mai multe scuaruri și parcuri, parlamentarul PSD Gabriel Mutu a plantat copaci tei zilele trecute, împreună cu zeci de tineri care purtau tricouri inscripționate cu numele lui. El a anunțat începerea campaniei de plantare, pe pagina sa de Facebook, cu scopul de a transforma Sectorul 6 în „Sectorul cu tei”.  Numai că senatorul care aspiră la funcția de edil al Sectorului 6 nu și-a făcut bine socotelile, mai ales pe cele legale. El nu poate preciza de unde vin puieții de tei, care nu aveau etichetă, și, pe deasupra, cei mai mulţi erau și ofiliți. Colac peste pupăză, cetățanul Gabriel Mutu nu a luat nici măcar autorizație de plantare a lor.

Potrivit surselor noastre, pomii au fost luați chiar de la ADP Sector 6, condusă de fostul director de cabinet al senatorului PSD, Adrian Vigheciu, instituție finanțată de la bugetul local.

Anchetat de procurori, vrea să devină primar la Sectorul 6

Gabriel Mutu
Cetățeanului Gabriel Mutu îi arde de „dragostea din tei”, cu procurorii DIICOT pe urme

Gabriel Mutu este urmărit penal, alături de un alt parlamentar, Mario Ernest Caloianu (UNPR), într-un dosar instrumentat de DIICOT, în care se cercetează posibile infracțiuni de spălare de bani prin intermediul unor firme de construcţii autostrăzi şi alte construcţii civile, construcţii feroviare, IT, pază şi protecţie sau modă, potrivit dosarului întocmit de procurori. Din grupare ar mai face parte şi Dragoş Nedelcu şi Bogdan Viorel Mitu, ambii reţinuţi de anchetatori. Potrivit DIICOT, fostul ziarist Dragoş Nedelcu, în calitate de administrator al firmelor Nuts Consulting SRL şi Pathwaz Advisors SRL, a aderat la grupul infracţional şi, împreună cu inculpata Ana Maria Armanca Muntean, asociat la cele două firme, ajutaţi de administratorul de drept al societăţilor, inculpatul Iulian Nedelcu, prin operaţiuni specifice de spălare a banilor, au dobândit suma totală de circa şase milioane de lei. Oamenii legii spun că cei trei ştiau de faptul că această sumă de bani provine din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii.

Bogdan Viorel Mitu este suspectat că a obţinut circa 11 milioane de lei tot prin spălare de bani, din conturile firmei Tape Computers SRL, la care era asociat şi administrator. Totodată, el a furnizat altor membri ai grupării facturile emise de firme-fantomă, cât şi sumele de bani extrase în numerar în urma operaţiunilor specifice de spălare a sumei totale de 10.606.945  lei, din care şi-a oprit „comisionul” de 10%.

În cazul parlamentarului Caloianu, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au dispus extinderea urmăririi penale şi pentru fals în declaraţii. Anchetatorii precizează că deputatul, în declaraţia de avere depusă la 21 ianuarie 2014, a consemnat în mod nereal că are ca surse de venituri doar salariul de parlamentar, fără a menţiona că obţine venituri şi din administrarea a două firme (SC Eurobec Grup Construct SRL şi SC Euromarabian SRL).

Gabriel Mutu este urmărit penal şi pentru folosirea cu rea credinţă a bunurilor societăţii şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. „Faţă de acesta există suspiciunea rezonabilă că a falsificat, prin atestarea ca reale a raporturilor comerciale, în facturile emise de societăţi comerciale de tip fantomă înscrisuri justificative, care au fost înregistrate în contabilitatea SC GM Activ Building Management SRL, şi în baza cărora s-au efectuat transferurile de bani din conturile SC GM Building Management SRL în conturile societăţilor menţionate”, mai precizează DIICOT.

Tot senatorul este acuzat că în perioada 2009-23.07.2013 a dispus transferul sumei totale de 1.064 692 lei din conturile SC GM Activ Building Management SRL, în conturile a cinci dintre societăţile de tip fantomă administrate de membrii grupului infracţional organizat. Banii au fost dobândiţi, în final, de senator, după ce suma a fost fracţionată şi transferată în conturile altor societăţi comerciale, de tip fantomă, administrate tot de membrii grupului infracţional organizat, fiind apoi retrasă în numerar, în scopul ascunderii originii infracţionale, susţin anchetatorii.

2 COMENTARII

  1. Si Poteras a fost ales doua mandate la sectorul 6, iar acum e in inchisoare pentru 8 ani. Probabil si Manescu va avea aceeasi soarta. In concluzie, si acest Mutu are sanse mari…

  2. Si cu toate astea Poteras mai facea ceva in sector,si a primit 8 ani, Manescu cat merita? Dar acest Mutu care e urmarit in atatea dosare penale? Cum au tupeul de a candida nu imi dau seama!

LĂSAȚI UN MESAJ