În iunie 2004, guvernul condus de Adrian Năstase decide să învestească masiv pentru securizarea graniţelor. Doar aşa puteam intra în Uniunea Europeană şi în spaţiul Schengen. Așa a început afacerea EADS.
724 milioane de euro a fost suma investită oficial în cel mai important contract care a avut ca scop securizarea şi dotarea frontierelor. Este vorba de contractul pe care statul român l-ar fi încheiat cu EADS (European Aeronautic Defence and Space Company, companie redenumită Airbus Group în 2014). Concernul germano-francez trebuia să realizeze pentru Ministerul de Interne Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat (SISF). Trei instituții trebuia să beneficieze de investiții: Poliția de Frontieră, Vama – subordonată ANAF, și Ministerul Transporturilor, ca administrator al aeroporturilor și punctelor rutiere de trecere a hotarelor României.
Din 2014, oficial, a început o anchetă în acest caz, de atunci și pănă acum nu s-a mai întâmplat nimic spectaculos. Iată câteva din secretele acestei afaceri și a acestei anchete.
Prorocurorul de caz EADS: Mihaela Iorga
Dosarul a fost repartizat la DNA, procurorului Mihaela Iorga, cea care a anchetat și faptele din dosarele Microsoft, în ultimul dintre ele s-a aplicat prescripția faptelor pentru motivul că Mihaela Iorga ar fi făcut, în mod suspect, un act de cercetare penală mai târziu cu o zi în cazul fostului ministru al Comunicațiilor, Adriana Țicău.
Lista suspecților
Lista miniștrilor de Interne și a primilor-miniștri sub care s-a desfășurat această investiție de 724 de milioane de euro, 524 în 2004, după care s-au mai adăugat 200 de milioane de euro au fost:
Premieri
- Adrian Năstase: 2004
- Călin Popescu Tăriceanu: 2005-2009
- Emil Boc: 2009-2012
Miniștri de interne
- Ioan Rus: 28 decembrie 2000 – 15 iunie 2004
- Marian Săniuţă: 15 iunie 2004 – 28 decembrie 2004
- Vasile Blaga: 29 decembrie 2004 – 5 aprilie 2007
- Cristian David: 5 aprilie 2007 – 22 decembrie 2008
- Gabriel Oprea: 22 decembrie 2008 – 20 ianuarie 2009
- Liviu Dragnea: 20 ianuarie 2009 – 11 februarie 2009
- Dan Nica: 11 februarie 2009 – 3 octombrie 2009
- Vasile Blaga: 3 octombrie 2009 – 27 septembrie 2010
- Traian Igaş: 27 septembrie 2010 – 9 februarie 2012
Nu a fost anchetat mai nimeni
Mihaela Iorga a susținut într-o discuție telefonică recentă că ea a administrat probe și mărturii din dosar. Ba chiar a susținut că a interogat persoane vizate de anchetă. Niciunul dintre premierii contactați sau miniștrii de interne cu care am intrat în legătură nu au fost audiați la DNA pe tema contractului EDS. Emil Boc, Ioan Rus, Vasile Blaga au susținut că nu au dat declarații de martor sau cu o altă calitate.
DNA spune că EADS este un dosar în cercetare
„Un dosar având ca obiect de activitate aspectele menţionate de dumneavoastră în solicitare se află în lucru. În acest moment, informaţiile solicitate nu pot fi furnizate pentru că fac parte dintr-o anchetă penală aflată în curs. Precizăm că atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a transmis Biroul de informare şi relaţii publice DNA.
Ce s-a cumpărat?
Poliția de Frontieră lasă se înțeleagă că s-au cheltuit doar 440 de milioane de euro. Mai mult, Poliția de Frontieră că din această sumă sau achiziționat softuri, s-au realizat punctele de lucru (printre care și sediul central al instituției în valoare de 20 de milioane de euro), binocluri, ochelari cu vedere pe timp de noapte, sistemel mobile, sisteme online și s-au realizat niște stâlpi pe care s-au montat aparate de detecție.
Mai trebuie menționat aici că 90% din tehnica de la frontierele României au fost luate pe fonduri europene în valoare de 250 de milioane de euro.
Prima sesizare: 2010
Deși reprezentanți ai DNA au lăsat să se înțeleagă că ancheta a plecat din 2014, prima sesizare ajunsă la parchet a fost din 2010 și viza firme care erau implicate și în dosarele Microsoft.
Cetățeanul TV