Scandal în PSD: înregistrări, amenințări, șantaje și liste secrete de candidați la funcția de primar de sector

PSD
PSD
Robert Negoiță, contestat de organizația pe care o conduce – PSD București

Scandalul izbucnit în jurul primarului de Buzău Constantin Boşcodeală a aruncat în aer Partidul Social Democrat. În PSD a început o răscoală generală împotriva lui Robert Negoiţă (preşedintele organizaţiei Bucureşti şi primarul Sectorului 3). Mulți candidaţi riscă să fie schimbaţi.

Surse politice au declarat, luni, pentru PSnews.ro, că, după ce primarul Boşcodeală a fost filmat în RIN Grand Hotel (deţinut de Negoiţă), s-a produs un cutremur în PSD. Mai precis, numeroşi social-democraţi şi-ar fi dat seama că într-o situaţie asemănătoare pot ajunge toate delegaţiile PSD care au stat, de-a lungul anilor, la ceea ce este, practic, hotelul partidului, dată fiind prietenia lui Robert Negoiţă cu fostul premier Victor Ponta.

Șantajele din Partidul Social Democrat

Aceleași surse spun că, la CExN-ul de acum două săptămâni din Sinaia, edilul de sector ar fi venit în faţa conducerii restrânse a partidului şi ar fi dat cu pumnul în masă. Revendicarea lui Robert Negoiţă, potrivit surselor noastre, era aceea ca el să devină stăpân absolut al Capitalei şi să schimbe preşedinţii PSD de sectoare, precum şi întreaga garnitură de candidaţi la primăriile bucureştene cu oameni fideli lui Negoiţă. În caz contrar, primarul de la Sectorul 3 ameninţa că aveau să apară filmări şi înregistrări cutremurătoare. Când, însă, conducerea PSD a aflat pe cine propune Robert Negoiţă la sectoare şi la candidaţi, şi-au dat seama cu toţii că ar putea fi vorba chiar de trădare din partea preşedintelui organizaţiei bucureştene.

Conform surselor noastre, schema schimbărilor în sectoare ar fi fost următoarea:

  • S1: înlocuirea lui Daniel Tudorache (şi preşedinte de sector, şi candidat la primăria de sector) cu Constantin Iacov (fostul preşedinte al FC Naţional);
  • S2: blat cu actualul edil, UNPR-istul Neculai Onţanu; sursele PSnews.ro acuză că, pentru interesul lui Robert Negoiţă,  acesta şi Onţanu ar fi pus umărul la schimbarea primarilor interimari ai Capitalei, pentru muşamalizarea afacerii lui Negoiţă privind modernizarea bulevardului Unirii;
  • S4: schimbarea lui Daniel Băluţă cu senatorul Cătălin Croitoru (fost lider sindical şi – culmea! – ex-PDL-ist), Croitoru fiind cunoscut drept un prieten al lui Robert Negoiţă şi al lui Cristian Popescu Piedone;
  • S5: rocada între Cristian Rizea şi deputatul PSD Dumitru Chiriţă (fost şef peste sindicatele din energie), cunoscut ca un om al lui Marian Vanghelie;
  • S6: înlocuirea lui Gabriel Mutu cu Ştefan Florescu, despre care PSnews.ro a scris deja că a fost exclus din PSD de către Daniel Băluţă.

Dihonia din PSD

PSD
Liviu Dragnea a reușit doar să amâne răscoala de la PSD București

Aflând planurile de mazilire urzite de Robert Negoiţă, PSD-iştii din sectoare s-au revoltat şi au pregătit un mare miting contra preşedintelui bucureştean, la care urma să participe membrii tuturor organizaţiilor de sector, inclusiv de la S3. Sursele PSnews.ro mai arată că insurgenţii au găsit sprijin în Ecaterina Andronescu (predecesoarea lui Negoiţă la preşedinţia PSD Bucureşti) şi în Codrin Ştefănescu (secretar general al filialei bucureştene). În acest context, doar intervenţia personală a lui Liviu Dragnea a calmat spiritele. Astfel, baronul de Teleorman le-a promis răsculaţilor că va găsi o modalitate de a rezolva problema. Nu de alta, dar gluma risca să se îngroaşe şi mai rău: marţi, la Parlament, era programat ca, la Consiliul Naţional al PSD, peste 1.500 de social-democraţi să-l împiedice pe Negoiţă să intre în sala de consiliu. La ambele mitinguri, urma să participe diverse notabilităţi roşii: de la consilieri generali şi locali de la sectoare până la şefi de zone, vicepreşedinţi, parlamentari etc.

Cu toată implicarea personală a lui Dragnea, lucrurile nu s-au calmat complet. Potrivit surselor citate, contestatarii anti-Negoiţă sunt peste tot în Bucureşti, cerând nu doar demisia lui Robert Negoiţă din funcţia de primar, ci şi excluderea din partid, pentru mai multe motive. Unul dintre acestea este „trădarea” din sediul din Kiseleff, când Negoiţă şi-a anunţat candidatura împotriva lui Liviu Dragnea, după ce, într-o conferinţă de presă, declarase că partidul era condus, atunci de doi penali: unul deja condamnat la închisoare (Dragnea), iar celălalt cercetat penal (Ponta).

Nu în ultimul rând, PSD-iştii acuză că Robert Negoiţă finanţează presa cunoscută în partid drept „băsistă”, presă prin care edilul îşi atacă diverşi colegi din formaţiunea politică. Sursele PSnews.ro spun însă că tuturor acestor nemulţumiri le-a pus capac apariţia înregistrărilor de la Buzău.

Citește și Cristian Petrescu: „Lupta din PSD, copie a celor din clanurile mafiote”

Cetățeanul TV

2 COMENTARII

  1. Interese la nivel inalt , piedici care isi pun si schimbari radicale la minut , important in acest moment numai este partid , ci de notorietatea fiecarui posibil candidat pe fiecare primarie , s-a ajuns la momentul in care un independent sa rupa partidele in mod detasat , de preferabil asta ar trebuii sa regimenteze partidele si sa se orienteze in mod clar dupa munca si problemele cu legea pe care le are posibilul candidat .
    Sa mai trimita din penali la puscarie din fiecare partid.

  2. Ei sunt cei care distrug totul in jur, nu-si fac treaba si ignora necesitatile cetatenilor. Ajung oameni in functii de primar/presedinte/senator etc prin cunostinte/grade de rudenie/prietenie si tot ce fac este sa-si bata joc si sa-si vada propriile interesele, pe cand ei ar trebui sa conduca aceasta tara intr-un mod cat mai eficient incat sa ne ridicam ca tara si usor, usor si ca mentalitate. Sunt dezamagit de conducere si nu-mi voi schimba parerea pana ce lucrurile se vor schimba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.