GALERIE FOTO S-a deschis circulaţiei Pasajul Piaţa Presei Libere. Sorin Oprescu: îmi cer scuze pentru uşoara întârziere

Pasajul Piaţa Presei Libere
Foto: Facebook Sorin Oprescu

După promisiuni neonorate şi întârzieri repetate ale termenelor, primarul general Sorin Oprescu a inaugurat duminică deschiderea circulaţiei rutiere prin Pasajul Piaţa Presei Libere. 

Ultimul termen de finalizare a lucrărilor pentru Pasajul Piaţa Presei Libere fusese anunţat de edil pentru luna aprilie a acestui an.

Accesul în Pasajul Piața Presei Libere se face dinspre direcţia Ploieşti-Băneasa, printr-o Pasajul Piaţa Presei Liberesingură intrare, iar ieşirea din acesta se va face prin două părţi, fiind vorba de primul pasaj din București în care există o bifurcaţie subterană. La ieşirea din pasaj, şoferii vor avea două opţiuni, fie să continue drumul pe sectorul principal, care va avea două benzi de circulaţie şi care va ieşi spre Bulevardul Kisseleff – Arcul de Triumf, fie să meargă în partea dreaptă, spre bulevardele Mărăşti şi Expoziţiei. Lungimea pasajului este de 700 de metri cu tot cu rampe. Valoarea investiției se ridică la 60.422.927,56 de lei fără TVA.

„A început în aprilie 2014, efectiv prima săpătură. Avem o mică întârziere, de aproape două luni de zile. E din cauza rețelelor. E gata, se poate circula, are în jur de 800 de metri, două ieșiri, o singură intrare, intrarea de pe București-Ploiești dinspre Fântâna Miorița”, a explicat primarul general.

Pasajul Piaţa Presei LibereOprescu a arătat că în felul acesta „30% circulația este liberă”. Municipalitatea estimează că prin Pasajul Piaţa Presei Libere vor circula 2.000 de vehicule pe oră. Edilul a mai explicat că a fost desființat un semafor și s-a făcut un pasaj pietonal, care ajunge la terminalul liniei de tramvai 41 și care corespunde intrării în Parcul Herăstrău. De fapt, pasajul subteran exista încă din perioada comunistă, acum fiind doar refăcut.

„Urmează ca la 800 de metri să se construiască un alt pasaj pietonal transversal sub Pasajul Piaţa Presei LibereKisseleff, care va corespunde intrării fostului Minister al Culturii, acum Muzeul Satului. Fluxul de oameni va fi mai constant din cauză că se va desființa și al doilea stop. Îmi cer scuze pentru ușoara întârziere, le mulțumesc bucureștenilor pentru răbdare și să dea Dumnezeu să circule sănătoși”, a declarat primarul general.

Primarul a mai declarat că anul acesta ar urma să înceapă lucrările proiectate de-a lungul timpului pe Inelul principal, respectiv o serie de trei pasaje, sub trecere la nivel, care urmează să fie construite în zonele Lizeanu, Iancului și în intersecția Tunari — Barbu Văcărescu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.