Meglenoromânii sau machedonii, cum li se spune în România, sunt una dintre cele patru ramuri ale românilor, pe lângă dacoromâni, aromâni și istroromâni.
Aest grup etnic trăia în principal în ținutul Meglen, fiind o ramură a românilor. Ei înșiși își zic vlaș (la singular vla sau vlau̯), nume ce le-a fost dat de popoarele vecine, care de altfel îl folosesc pentru toți românii sud-dunăreni.
Islamizarea episcopului Ioan
Conform tradiției păstrate în toate satele meglenite, un eveniment nenorocit a avut loc în Ziua de Paști, când episcopul, în loc să urmeze liturghia și să binecuvânteze oamenii cu binecuvântarea obișnuită „Hristos a înviat”, i-a binecuvântat în limba turcă și le-a cerut să devină musulmani, el însuși trecând la islam.
În 1759, întregul sat Nânta (Nânti este un sat în Meglen, aflat acum în regiunea Macedonia Centrală din Grecia) a fost islamizat, sub conducerea episcopului meglenit Ioan.
Cele patru biserici au fost transformate în moschei. O parte din locuitorii din Nânta, care nu au acceptat islamul, au fugit în Veria, Naousa și Resen. Satul a primit și un nume paralel în limba turcă, Yediköy.
Locuitorii islamizați au păstrat, totuși, unele obiceiuri neislamice, cum ar fi sărbătorirea Sfântului Gheorghe și a Sfântul Ilie.
Suferințe peste suferințe
Sătenii din Nânta au suferit și în Primul Război Mondial, mai ales în 1916, când au fost deportați în centrul Bulgariei de autoritățile militare bulgare, pentru că pe acolo a trecut linia frontului. După încheierea războiului, jumătate din sat a revenit.
În conformitate cu Tratatul de la Lausanne, în 1924, populația musulmană a fost evacuată forțat în Turcia și, în locul ei, autoritățile grecești au stabilit familii de refugiați din Anatolia și Caucaz.
Nântenii au vrut să vină în România, dar guvernul de la București a refuzat să-i primească, așa că s-au stabilit în Turcia europeană.
Nânta a fost grav afectată și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în special în ofensiva din ianuarie 1944, când soldații bulgari au ars și ucis patru săteni.
Mai târziu, a suferit și în timpul războiului civil, când o parte a populației s-a mutat în Macedonia de Nord și în țările din Europa de Est. După încheierea războaielor, satul a fost restaurat.
Aproape dispăruți
În prezent mai trăiesc meglenoromâni mai ales în regiunea Macedonia Centrală din Grecia, unde se găsește cea mai mare parte a regiunii istorice Meglen, mai puțini în România, în Republica Macedonia și Turcia.
Numărul lor poate fi numai estimat, deoarece nu au niciun fel de statut oficial și nu sunt recenzați ca meglenoromâni. În orice caz, în urma unui proces de asimilare continuu, sunt deja foarte puțini, în total circa 8.800.
Numărul celor care mai vorbesc idiomul meglenoromân este estimat numai pentru Grecia și Republica Macedonia, la 2.800 de persoane. Deși există membri ai comunității din România care folosesc cuvintele machedoni „machidoni” pentru a se prezenta celor din exterior, ei nu trebuie confundați cu „macedonenii”, care sunt locuitorii regiunii istorice Macedonia în sensul larg (fie ei greci, slavo-macedoneni sau alții), sau cetățenii Republicii Macedonia în sensul mai restrâns al cuvântului.
Cetățeanul TV
