„Robert Negoiță are complexul parvenitului care se mută în casa boierului”, acuză Nicușor Dan

Nicușor Dan
Primarul, bruftuluit că se mută „ca un parvenit” într-o școală - monument istoric
Nicușor Dan
Primarul, bruftuluit că se mută „ca un parvenit” într-o școală – monument istoric

Într-un comunicat făcut public de Uniunea „Salvați Bucureștiul”, Nicușor Dan trece în revistă ilegalitățile pe care le comite Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, prin transformarea în Primărie a unei școli-monument istoric veche de 150 de ani – Școala Bosianu.

Vorbe grele la adresa lui Robert Negoiță

„Investiția este ilegală”, susține Nicușor Dan. El spune că primarul Sectorului 3 nu avea competența să emită autorizație de desființare și construire la un momement istoric, singurul care o putea face fiind primarul general. Mai mult, ministrul Culturii de la acea vreme, Daniel Barbu, și secretarul de stat Radu Boroianu au semnat ilegal Ordinul de declasare al imobilului din Lista Monumentelor Istorice, „în condițiile în care Comisia de Evidență a Monumentelor Istorice a votat în unanimitate împotrivă”. De altfel, Curtea de Apel București a anulat, pentru acest motiv, ordinul de declasare.

Parvenitul care face grătar la șemineu

În concluzie, susține Nicușor Dan, „Domnul Negoiță suferă de complexul parvenitului, care se mută în casa boierului, dar face grătar la șemineu. Numai așa pot înțelege ambiția de a se muta într-o școală monument istoric reprezentativă pentru epoca Spiru Haret, dar a demolat tot, mai puțin pereții exteriori” a mai declarat Nicușor Dan, președintele Uniunii Salvați Bucureștiul.

Investiție inoportună, susține Nicușor Dan

Uniunea „Salvați Bucureștiul” consideră inadmisibilă transformarea unei școli în sediu al Primăriei, în condițiile în care elevii din multe școli bucureștene sunt nevoiți să învețe în două schimburi. Mai mult, așa cum a dezvăluit și Cetățeanul.net, este inoportună amplasarea unei administrații publice cu trafic mare de persoane, cum este Primăria Sectorului 3, într-o clădire fără parcare, situată într-una din cele mai aglomerate intersecții din București.

Recidivă la încălcarea legii

Nicușor Dan
Pe bulevardul Unirii au fost cheltuiți ilegal peste 32 de milioane de lei

Nesocotirea unui monument istoric nu este singura încălcare a legii comisă în mandatul primarului Robert Negoiță.

Curtea de Conturi a României a descoperit că lucrările de pe bulevardul Unirii, realizate de Primăria Sectorului 3, din anul 2013, au fost efectuate ilegal, întrucât lucrările aparțineau Primăriei Capitalei. Prejudiciul a fost estimat la 6 milioane de lei, din care peste 777.000 s-au cheltuit pentru amenajarea ilegală a trotuarelor de pe bulevardul Unirii, unde a fost desfiintată o bandă de spațiu verde și s-au pus pergole roz, mov și albe.

În 2014, aleșii locali din Sectorul 3 au alocat încă 8,7 milioane de euro pentru acest proiect, deși Curtea a sesizat că investiția s-a făcut ilegal, deoarece artera era în administrarea Primăriei Capitalei, nu a Primăriei Sector 3. 20,4 milioane de lei (peste 63% dintre lucrările efectuate în 2014 pe bulevardul Unirii) au fost cheltuiți pentru amenajări de trotuare – borduri și rigole din granit, structuri de beton de diverse culori, pavaj ornamental din granit și garduri și doar 37% reprezintă amenajare de spații verzi.

Citește și

Protest faţă de mutarea Primăriei lui Negoiță în Școala Bosianu

Robert Negoiță pregătește mutarea ilegală a Primăriei într-o școală-monument istoric! DNA a luat urma afacerii

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

  1. Fundatia SOROS ce zice ???
    Dar acest „adult” cu nume de copil (oare intamplator?) care se vrea a fi ales Primar General unde locuieste ?
    Asteptam planse foto cu casa/casele/terenurile/venituri/sponsorizarile si alte beneficii primite de salvatorul Bucurestiului – marele si unicul Nicusor Dan .
    Repetam intrebarea: Cati bani a primit de la Soros ???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.