Război în Justiție între sectoarele Capitalei. Robert Negoiță, obligat să suspende construcția pasajului pe care a pus palmieri

Negoita

Tribunalul București a decis, pe 17 mai 2023, suspendarea lucrărilor de la pasajul suprateran de pe Bulevardul Theodor Palady, construit de Sectorul 3 – primar Robert Negoiță. Este chiar pasajul de la ieșirea spre „Autostrada Soarelui” A2 (București – Constanța) pe care Robert Negoiță a anunțat că plantează palmieri!

Cererea de ordonanță președințială pentru suspendarea lucrărilor a fost introdusă de Sectorul 4 al Capitalei (primar Daniel Băluță) care a reclamat încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală.

Arhitectura pasajului construit de Negoiță este practic copiată după cea a pasajului „Europa Unită” pe care Daniel Băluță îl construiește în Sectorul 4, în zona Grand Arena, pe strada Turnu Măgurele, peste intersecția cu Metalurgiei. Sectorul 4 a înregistrat proiectul la OSIM, dar și pe plan european. Robert Negoiță l-ar fi copiat „fără jenă”.

Pasajul Europa Unită va fi inaugurat în septembrie

Paradoxal, „furăciunea” lui Negoiță urma să fie inaugurată înaintea originalului lui Daniel Băluță. Pasajul „Europa Unită” va fi inaugurat în luna septembrie, în timp ce Negoiță plănuia inaugurarea cât de curând.

Daniel Băluță ne-a declarat că a încercat, fără succes, să soluționeze diferendul, înainte de a se adresa instanței. „L-am notificat pe Negoiță de trei ori, dar fără niciun rezultat concret”, a declarat primarul Daniel Băluță.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.