Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a publicat raportul controlului făcut la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) şi la Poliţia Capitalei pentru a determina modul de acţiune în cazul poliţistului Eugen Stan, arestat după ce a agresat sexual doi copii în liftul unui bloc din Capitală.
Una dintre concluzii este că agresiunile anterioare de care este suspectat agentul au fost raportate corespunzător, dar în perioada 11 decembrie 2016-07 ianuarie 2018 nu au fost derulate activităţi procedurale în dosarul penal. În plus, raportul precizează că propunerea de suspendare a cercetării prealabile în cazul agresiunii din anul 2016 ”nu este fundamentată juridic, ci se bazează pe o interpretare limitativă, subiectivă, a prevederilor legale” , anunță News.ro.
Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne propune, în raport, declanşarea cercetării prealabile pentru 18 poliţişti, între care fostul şef al IGPR Bogdan Despescu, demis în urma scandalului, şi adjunctul acestuia, Mihai Voicu. De asemenea, se propune începerea demersurilor pentru crearea unei structuri cu atribuţii vizând cercetarea unor infracţiuni la viaţa sexuală comise asupra minorilor sub vârsta de 15 ani, dar şi pentru modificarea ordinului de ministru privind cercetarea penală a personalului din structurile MAI, precum şi analize trimestriale referitoare la starea disciplinară.
De asemenea, documentul arată că raportul privind rezultatul verificărilor în acest caz care i-a fost prezentat fostului premier Mihai Tudose de către şeful demis al Poliţiei Române, Bogdan Despescu nu cuprinde informaţii „întotdeauna coerente şi concordante”, iar neregulile identificate nu sunt urmate întotdeauna de măsuri şi nu sunt relevante, în unele cazuri, în ceea ce priveşte obiectul verificărilor.
Raport de 22 de pagini
Sinteza raportului are 22 de pagini şi vorbeşte atât despre modul în care s-au înregistrat cazurile de agresiune sexuală de care este bănuit Eugen Stan, cât şi despre modul de acţiune al poliţiştilor. În plus, se vorbeşte despre felul în care era protejat Eugen Stan de către şeful său direct al cărui şofer era.
În cazul evenimentului din 18 octombrie 2015, plângerea a fost inregistrata la Secţia 16 Poliţie. S-a întocmit dosar penal cu Autor Necunoscut, iar dosarul a fost preluat la data de 07 ianuarie 2018 de către Poliţia Capitalei.
Agresiunea din 10 decembrie 2016, când Eugen Stan a fost imobilizat de către două persoane, raportul precizează că acţiunile derulate de către polţişti au fost corespunzătoare.
”S-a stabilit faptul că autorul infracţiunii de agresiune sexuală este Stan Eugen, agent de poliţie în cadrul D.G.P.M.B. – Brigada Poliţiei Rutiere. Rotrivit rapoartelor agenţilor de poliţie care s-au deplasat la faţa locului, primele afirmaţii referitoare la calitatea de poliţist a personei imobilizate şi indicate ca fiind autorul agresiunii, au fost făcute de persoaele care l-au imobilizat. Ulterior, pe timpul deplasării la Secţia 18 Poliţie, persoana imobilizată a fost întrebată de către unul dintre agenţi dacă este poliţist, aceasta confirmând calitatea avută, indicând şi structura în care era încadrat. De asemenea, cei doi agenţi au precizat faptul că Stan Eugen, era îmbrăcat parţial în ţinuta de serviciu (cu articole de echipament constând în cămaşă, cravată şi pulover), având pe deasupra o haină civilă specifică anotimpului (geacă), acesta aflându-se într-o uşoară stare de ebrietate (emana halenă alcoolică)”, se arată în raport.
Calitatea de poliţist a lui Eugen Stan a fost consemnată în raportul poliţiştilor
”De asemenea, urmare a identificării, în persoana ag. şef pr. Stan Eugen, a autorului faptei sesizate, acesta nu a mai fost amprentat şi fotografiat, astfel că datele şi imaginea acestuia nu au fost introduse în bazele de date. Ulterior, la 12 decembrie 2016 (zi de luni), lucrarea a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, unde a fost constituit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală”, se mai arată în raport.
După constituirea dosarului penal, acesta a fost remis Secţiei 18 Poliţie, pentru continuarea cercetărilor.
”Având în vedere aspectele sus menţionate se poate concluziona faptul că, agresiunea sexuală petrecută, la data de 10.12.2016, având ca autor pe numitul Stan Eugen, agent de poliţie în cadrul D.G.P.M.B. – Brigada de Poliţie Rutieră a fost raportată conform prevederilor Ordinului de linie”, se mai arată în raport.
Agresiunile
În cazul agresiunii asupra celor doi minori, raportul consemnează că în cadrul Fişei de eveniment, în afara menţiunilor referitoare la conţinutul faptei săvârşite, victime, precum şi la faptul că autorul este necunoscut, nu sunt consemnate alte precizări, ”în condiţiile în care, agenţii rămaşi la faţa transmiseseră, în jurul orei 12:00, primele semnalmente ale autorului şi fuseseră, de asemenea, distribuite primele imagini surprinse de camerele de supraveghere amplasate în cabina liftului”.
Raportul consemnează şi alte probleme, printre care faptul că ”raportarea evenimentului s-a oprit la nivelul dispeceratului Poliţiei Capitalei, fişa de eveniment nefiind introdusă în sistemul informatic, pentru a fi diseminată către eşalonul superior, respectiv către dispeceratul I.G.P.R”, dar şi faptul că s-a constatat ”o anumită reticenţă iniţială din partea tuturor ofiţerilor cu funcţii de comandă din cadrul subunităţii de poliţie, cu privire la caracterul şi gravitatea faptei sesizate, având în vedere că abia după aproximativ 2 ore de la constatare (după vizualizarea primelor imagini), au fost dispuse măsurile adecvate pentru strângerea materialului probator şi identificarea autorului”.
Totuşi, se apreciază faptul că informaţia care a dus la identificarea şi prinderea autorului a venit din interiorul sistemului.
Pedofilul nu lucra în schimbul trei
Raportul vorbeşte, însă, şi de faptul că Eugen Stan a fost protejat de şeful său direct, că niciodată nu a lucrat în schimul trei.
”Comisia de verificare apreciază existenţa unei relaţii profesionale apropiate între şeful său nemijlocit şi Stan Eugen şi, mai mult, a unei anumite protecţii profesionale acordate de către şeful de serviciu”, se mai arată în raport.
Corpul de control al MAI propune, în urma verificărilor în cazul poliţistului acuzat de agresiuni sexuale, cercetarea prealabilă a 18 poliţişti, între care Bogdan Despescu şi Mihai Voicu.
Masuri propuse
În raportul întocmit în cazul poliţistului Eugen Stan şi publicat vineri seară, Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne propune declanşarea cercetării prealabile pentru 18 poliţişti: chestorul şef de poliţie Bogdan Despescu, fost inspector general, chestorul de poliţie Mihai Voicu, împuternicit adjunct al inspectorului general, comisarului şef de poliţie Marius Ştefan, împuternicit în funcţia de director adjunct al D.G.P.M.B., comisar şef de poliţie Ciocârlan Aurelian, şeful Sectorului 6 Poliţie, comisar şef de poliţie Adrian Pătru, şeful Secţiei 22 Poliţie, comisar şef de poliţie Gabriel Şchiopu, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale, comisar de poliţie A. D., fost şef al Biroului Diverse şi Cooperare Operativă din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, subcomisar de poliţie C.I.I., şef Birou Control Intern din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră, inspector principal de poliţie P.M. din cadrul Biroului Control Intern din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră, compartimentul resurse umane, comisar şef de poliţie T. I., şef Serviciu Resurse Umane, comisar de poliţie R.M.I. din cadrul Serviciului Resurse Umane, inspector principal de poliţie B.R. din cadrul Serviciului Resurse Umane, comisar şef de poliţie S. I. din cadrul Serviciului Dispecerat din D.G.P.M.B, agent principal de poliţie C. F. din cadrul Secţiei 22 Poliţie, agent şef principal de poliţie D. V., şef de schimb în cadrul Secţiei 22 Poliţie, agent de poliţie P. I. din cadrul Secţiei 22 Poliţie, agent de poliţie P. I. din cadrul Secţiei 22 Poliţie şi comisar şef de poliţie Vornicu Rene Emanuel din cadrul D.G.P.M.B..
În cazul lui Vornicu, şeful direct al lui Eugen Stan, Corpul de control a constatat: depăşirea atribuţiilor de serviciu, prin folosirea agentului şef principal de poliţie Eugen Stan ca şofer, deşi acesta avea alte atribuţii conform fişei postului (atribuţii de agent de poliţie rutieră), iar în calitate de şef serviciu nu avea drept la şofer, fapt care a atras neîndeplinirea, de către agent, a atribuţiilor cuprinse în fişa postului, precum şi unele nemulţumiri în colectiv; depăşirea atribuţiilor de serviciu, prin programarea agentului şef principal de poliţie Eugen Stan numai în schimburile în care lucra el, trasându-i asfel agentului atribuţii care nu erau specifice postului ocupat, în scopul de a beneficia de serviciile de şofer; nu şi-a îndeplinit atribuţiile/îndatoririle de serviciu prin neimplicarea în identificarea problemelor comportamentale şi nesolicitarea sau nepropunerea, pentru Eugen Stan, a unei evaluări psihologice, având în vedere apariţia dosarului penal (a unui comportament dezadaptativ).
Scandalul
În 5 ianuarie 2018, doi copii au fost agresaţi sexual în liftul unui bloc din Capitală, autorul fiind reţinut pentru 24 de ore în data de 8 ianuarie. Atunci s-a aflat că este vorba despre Eugen Stan, agent al Brigăzii Rutiere a Capitalei. Ulterior, anchetatorii au verificat 15 agresiuni sexuale în care ar fi putut fi implicat Eugen Stan, într-una, cea din 2016, stabilindu-se că s-a cunoscut calitatea de poliţist a acestuia.
Raportul privind rezultatul verificărilor făcute cu privire la cazul poliţistului Eugen Stan şi măsurile adoptate la nivelul Poliţiei Române care i-a fost prezentat fostului premier Mihai Tudose de către şeful demis al Poliţiei Române, Bogdan Despescu, nu cuprinde informaţii „întotdeauna coerente şi concordante”, iar neregulile identificate nu sunt urmate întotdeauna de măsuri şi nu sunt relevante, în unele cazuri, în ceea ce priveşte obiectul verificărilor, este concluzia Corpului de control al ministrului Afacerilor Interne.
Ministerul Afacerilor Interne a publicat, vineri seară, raportul controlului făcut la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) şi la Poliţia Capitalei pentru a stabili modul de acţiune în cazul poliţistului Eugen Stan acuzat de agresiuni sexuale.
Una dintre consluziile acestuia este că Nota Raport privind rezultatul verificărilor făcute cu privire la cazul poliţistului şi măsurile adoptate la nivelul Poliţiei Române prezentată fostului premier Mihai Tudose de către fostul şef al Inspectoratului General al Poliţiei Române Bogdan Despescu nu cuprinde informaţii întotdeauna coerente şi concordante.
Cetățeanul TV