PSD și UNPR fac strategii să dizolve Consiliul General al Municipiului București

Consiliul General
Consiliul General

După ce au pierdut controlul la Consiliul General al Municipiului București, liderii politici de stânga ai Capitalei discută, de mai bine de o săptămână, despre posibilitatea dizolvării CGMB

Consiliul General
Consiliul General ar putea fi dizolvat, cu sprijinul lui Sorin Oprescu

Inițiativa ar fi susținută de edilul-șef al Capitalei, Sorin Oprescu, și de aleșii generali PSD, care au pierdut majoritatea în Consiliu, după ce mai mulți aleși locali ai PSD și PP-DD au trecut de partea PDL și a PNL. Măsura dizolvării mai este susținută și de către prefectul Capitalei, Nicolae Petrovan, care ar avea și susținerea UNPR, spun surse citate de Evenimentul Zilei. UNPR și-ar dori, susțin sursele, câteva mandate într-un viitor consiliu general.

Cum se poate dizolva Consiliul General

Consiliul General se poate dizolvă de drept sau prin referendum, prevede Legea 215/2001, a administraţiei publice locale. CGMB se poate dizolva de drept dacă acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutive sau în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nici o hotărîre. Primarul Sorin Oprescu (sau viceprimarul, secretarul ori altă persoană interesată) trebuie să sesizeze instanţa de Contencios Administrativ. Instanța analizează situaţia de fapt, se pronunţă cu privire la dizolvarea Consiliului General. Hotărîrea instanţei este definitivă şi se comunică prefectului. Consiliul General mai poate fi dizolvat și prin referendum, dar acesta se organizează numai în urma unei cererii adresate prefectului, semnată de cel puțin 20% din numărul cetățenilor cu drept de vot, înscriși pe listele electorale ale Bucureștiului.

Alegeri în 90 de zile

Dacă va fi dizolvat, data alegerilor pentru noul Consiliu General va fi stabilită de Guvern, la propunerea prefectului. Alegerile se organizează în termen de cel mult 90 de zile de la ramânerea irevocabilă a hotărârii judecatoresti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului. Până la constituirea noului consiliu general, problemele curente ale administrației Capitalei ar urma să fie rezolvate de secretarul judetului, pe baza unei împuterniciri speciale date de Guvern.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.