Primul Brad de Crăciun împodobit în România a fost văzut la palatul lui Carol I, după venirea în Principatele Române, în anul 1866.
În Palatul Domnesc de pe Calea Victoriei, în noaptea de Crăciun, invitații de seamă la palat împodobeau bradul, în timp ce cântau:
„O, Tannenbaum, o, Tannebaum, Wie grün sind deine Blatter!” („O, brad frumos, o brad frumos, Cu cetină tot verde”).
În „Memorii”, Principele Carol evocă Ajunul Crăciunului anului 1874, spunând că a fost „de o frumuseţe strălucitoare” pentru prima dată fiind impodobiţi de Principesa Elisabeta în Sala Tronului un număr de 14 brazi frumoşi, potrivit obiceiului ţărilor nordice. Toți boierii din București au fost prezenți şi au primit cadouri simbolice.
Carmen Sylva, pseudonimul literar al Reginei Elisabeta, scria despre acest Crăciun că a fost, „unicul Crăciun cu adevărat fericit”. Bradul a devenit modă mai întâi în casele înstărite, apoi în casele tuturor, indiferent de starea socială.
Împodobirea bradului devine cel mai plăcut moment pentru toţi membrii familiei, în special pentru copii, care aşteaptă să descopere ce cadouri se ascund sub el.
Povești despre Bradul de Crăciun
Despre originile tradiției bradului bogat împodobit de Crăciun circulă multe legende .
O primă poveste spune că în apropierea iernii, o pasăre mică nu a mai putut să plece spre ţările calde, deoarece avea o aripă ruptă. Pasărea, care tremura de frig, a încercat să se adăpostească în frunzişul unui stejar şi al unui ulm stufos, dar ambii copaci au refuzat-o, fiindu-le frică că le va mânca roadele.
Pasărea, disperată, s-a culcat în zăpadă, aşteptând să moară. Un brad a chemat-o pentru a o adăposti. Pasărea a fost salvată. În seara de Crăciun, un vânt a suflat cu putere peste pădure. Toţi copacii au rămas fără frunze, în afară de brad, care a fost răsplătit de Dumnezeu pentru gestul său, astfel că a rămas cu frunzişul verde.
O altă poveste din nordul Europei, spune că, în vremuri foarte îndepărtate, au plecat la drum lung trei virtuţi surori, Speranţa, Iubirea şi Credinţa, căutând copacul care să le reprezinte – înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa. Surorile călătoare au găsit bradul, pe care l-au iluminat cu ajutorul razelor stelelor, fiind primul pom sfânt împodobit de Crăciun.
Cu mult înainte de apariția creștinismului, plantele și copacii care rămâneau verzi în timpul anului aveau o importanță specială pentru oameni. În multe țări se credea că acestea ar alunga vrăjitoarele, fantomele, spiritele rele și bolile.
Legendele împodobirii Bradului de Crăciun
Primul brad împodobit a fost în anul 1510, în Letonia. Zece ani mai târziu, în 1521, prinţesa Helene de Mecklenburg aduce tradiţia în Franţa, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans. După această dată, Bradul de Crăciun devine popular în toată Europa.
Abia în anul 1605, bradul împodobit a fost expus într-o piaţă publică, la Strasbourg, în pom fiind puse mere roşii şi dulciuri. Potrivit altei legende, Germania este nominalizată ca fiind ţara în care a debutat tradiția Pomului de Crăciun, în secolul al XVI-lea, creștinii aducând brazi decoraţi în casele lor.
Potrivit unei credințe, Martin Luther, reformatorul protestant din secolul al XVI-lea, ar fi fost prima persoană care a pus lumânări aprinse la un brad împodobit. Mergând pe jos spre casă, într-o seară de iarnă, în timp ce făcea o predică, el a fost uimit de strălucirea stelelor care sclipeau printre ramurile veşnic-verzi. Pentru că familia să să vadă imaginea, Martin Luther a înălţat un brad, în camera principală, pe ramurile căruia a pus lumânări aprinse, legate între ele.
Cetățeanul TV
