Prefectul de Buzău a încălecat Casa Județeană de Asigurări de Sănătate ca să se răzbune pe doi medici cardiologi. A făcut și victime colaterale

Foto: Facebook
Foto: Facebook

Crezându-se șef-suprem peste județul Buzău, prefectul Daniel Țiclea, numit în funcție acum un an din postura de vicepreședinte al PNL Buzău și contabil-șef la CNAIR, s-a autoinvitat miercuri la  ședința Consiliului de Administrație al Casei Județene de Asigurări de Sănătate, cu scopul de a pedepsi doi medici cardiologi care nu au mai vrut să lucreze la Spitalul Județean, scrie presa buzoiană.

Concret, ședința CA al Casei Județene avea pe ordinea de zi și câteva puncte care se refereau la acordarea de avize pentru ca mai mulți furnizori de servicii medicale să intre în relații contractuale cu CJAS, într-o așa-zisă „sesiune extraordinară de contactare”.

„Operațiunea specială” i-a reușit prefectului, cu prețul unor victime colaterale. Pe lângă blocarea acceptării contractelor celor doi cardiologi care nu au mai vrut să lucreze la Spitalul Județean, i-au mai căzut victime un alt medic cardiolog, unul de familie și un laborator de investigații radiologice de tip computer tomograf (CT) și rezonanță magnetică nucleară (RMN), care solicitau să poată presta servicii medicale pentru buzoieni și pe bază de trimitere, în mod gratuit sau parțial subvenționat din fondul de asigurări de sănătate.

După ce și-a dus la îndeplinire „operațiunea specială”, prefectul Țiclea a recunoscut că nu avea atribuții pentru a se implica în treburile Casei Județene de Asigurări de Sănătate.

„Datoria mea este să fac tot ce îmi stă în putință să mențin echilibrul acestui sistem medical din județul Buzău. Și așa, nu am la dispoziție ca prefect toate instrumentele pe care mi-aș dori să le am”, a declarat Țiclea la Focus TV.

El a recunoscut că a făcut și victime colaterale.

„Este vorba despre trei medici cardiologi care doresc contractare cu Casa de Sănătate – dintre care doi medici sunt medicii care și-au exprimat opțiunea de a nu mai presta servicii în cadrul Spitalului Județean -, este vorba de încă un medic cardiolog cu reputație în județul Buzău și cu activitate de o viață pe acest domeniu, este vorba despre medicul de familie de la Gura Teghii și despre un laborator de investigații RMN/CT”, a mai declarat prefectul Daniel Țiclea, potrivit opiniabuzau.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.