Polițistul premiat Traian Berbeceanu și interlopii anchetați de el, scut pentru primarul PNL Oancea

Berbeceanu

Fostul șef de la Crimă Organizată Traian Berbeceanu, cel care a speriat infractorii din vestul țării, a ajuns să colaboreze la PNL, partidul în care s-a înscris, cu mai mulți indivizi extrem de controversați, pe care i-a anchetat în trecut.

Traian Berbeceanu, care a fost ales și „Polițistul anului” pentru merite excepționale în lupta cu crima organizată, stă la dreapta lui Adrian David, beizadeaua fostului șef al Poliției Deva, Ioan David – trimis după gratii tocmai de Berbeceanu. „Triada” este completată de primarul PNL al Devei, Florin Oancea, în numele căruia mai mulți interlopi locali îi amenință și îi intimidează pe contracandidații liberalilor.

În celebrul dosar „Spumă și Bibanu”, în care a fost condamnat fostul șef al Poliției Deva, apare și numele fiului, Adrian David. Acesta era trimis de tatăl-infractor șef al Poliției Deva să-i avertizeze pe interlopii vizați de anchete că sunt supravegheați de organele penale.

Odată ce a dezbrăcat haina de polițist și s-a făcut politician, Traian Berbeceanu nu mai e deranjat de interlopii care acum îi amenință pe față pe adversarii liberalilor la alegerile locale.

CITEȘTE ȘI Restaurantul lui Dan Trifu, amicul lui Nicușor Dan, extins după metoda lui „Câine”

Personajele din dosarul „Spumă și Bibanu”, mândria PNL Hunedoara

Prim-vicepreședintele PNL Hunedoara Adrian David este candidatul liberalilor la șefia Consiliului Județean Hunedoara, cu șanse reale de a câștiga alegerile. În prezent, David este city manager al municipiului Deva. Mai „modest”, Berbeceanu speră la un mandat de consilier județean, tot din partea PNL. Și șansele sale sunt foarte mari, fostul polițist ocupând poziția a patra în lista de consilieri liberali.

În lupta electorală, fostul anchetator Berbeceanu a ajuns să se alieze tocmai cu cei pe care cândva îi vâna. Ce-i drept, Adrian David nu a ieșit cu cătușe la mâini din ancheta comisarului șef Traian Berbeceanu, procurorii considerând că împotriva sa nu sunt suficiente probe.

Nu se poate spune însă același lucru despre un alt „liberal”. Ovidiu Ioiescu, zis „Pera”, care a terorizat Deva în anii 2000, este unul dintre greii dosarului „Spumă și Bibanu”, condamnat la 6 ani de închisoare.

După ce a ieșit din pușcărie, „Pera” zice că s-a făcut băiat cuminte și a intrat în PNL, unde acum face echipă tocmai cu cel care l-a aruncat în spatele gratiilor – Traian Berbeceanu.

CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Activistul Nicușor Dan apără penalii, sperie pensionarii

Tatăl Ioan David, zis și „tătucul interlopilor

Berbeceanu
Fostul șef al Poliției Deva, Ioan David, condamnat într-un dosar de crimă organizată, merge pe mâna fiului său la alegerile locale

Adrian Nicolae David este fiul fostului șef al Poliției Municipiului Deva, comisarul șef Ioan David, condamnat definitiv la 5 ani și 3  luni de închisoare pentru infracţiuni de crimă organizată și corupție.

Ioan David, cunoscut în lumea interlopă cu porecla „Bill”, „Tati” sau „Omul”, a uitat că se afla de partea legii și a fraternizat cu infractorii. Polițistul care a făcut ancheta în acest caz a fost  comisarul șef Traian Berbeceanu, șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba Iulia la acea vreme.

David a fost acuzat că în perioada în care s-a aflat în fruntea Poliţiei Deva, a sprijinit şi a acoperit o serie de infracţiuni comise de grupări de crimă organizată care au instaurat teroarea în Deva. Anchetatorii spun că David era prieten al interlopilor, acesta şi acoliţii săi având grijă să descurajeze pe patronii de localuri, în cazul în care refuzau să plătească taxe de protecţie. De asemenea, David îşi trimitea oamenii de încredere în spital pentru a le cere victimelor interlopilor să îşi retragă plângerile.

CITEȘTE ȘI Blocurile din Măgurele se dărâmă pe locatari. Primarul Narcis Constantin: „Nu-mi pasă cu cine votați!”

Fiul Adrian David, interceptat când îi avertiza pe infractori

În dosarul „Spumă și Bibanu” apare și numele fiului fostului șef al Poliției Deva. Procurorii DIICOT au scris în 2004 că Adrian David, student la Universitatea Timișoara la acea vreme, a fost introdus de tatăl său în anturajul grupării infracționale condusă de temuții interlopi.

Berbeceanu

Anchetatorii susțin că David junior încerca să aplaneze conflictele dintre membrii grupării și victimele lor – tratativele ducându-se chiar în sediul Poliției. De asemenea, procurorii mai spun că Adrian David se implica personal în tergiversarea dosarelor în care erau cercetați liderii grupului infracțional.

Mai mult, în dosar este și stenograma unei conversații telefonice înregistrate, în care șeful Poliției îi cere fiului său să atenționeze anumiți membrii ai grupului infracțional că se află în vizorul polițiștilor.

DAVID IOAN: Vezi că am vorbit cu „Minune”… i-ai zis lui p… acesta?

DAVID ADRIAN: I-am zis la tembel.

DAVID IOAN: Și?

DAVID ADRIAN: Mi-a zis că, cu ăia doi… cam așa este, dar a zis că el nu a făcut din alea…

DAVID IOAN: Domnule, vezi că este în atenție că el îi duce și o să-l prindă în flagrant și am belit p(…) mă!

DAVID ADRIAN: Așa i-am zis să aibă grijă ce face…

DAVID IOAN: Spune-i că am vorbit cu Miron, acum… și dacă face o mișcare îl omor eu, fără de Miron nu poate!”

Sursa: rechizitoriu DIICOT din 28 decembrie 2004

„Penelistul” Pera a terorizat Deva

Beerbeceanu
„Pera” zice că s-a făcut băiat cuminte și vine la toate ședințele PNL Deva

Grupul infracţional organizat de Constantin Bumbaru, zis „Bibanu”, Lucian Sârbu, zis „Spumă” şi Ovidiu Ioiescu, zis „Pera” era specializat pe şantaje, taxe de protecţie, proxenetism, trafic de droguri, trafic de valută falsă, exploatarea pieţei jocului „alba-neagra”.

Berbeceanu

„Activităţile ilegale, violente, desfăşurate de acestea, reglările de conturi constând în omucideri, incendieri de autoturisme (inclusiv ale magistraţilor) şi staţii de distribuţie a carburanţilor, conflicte pentru controlul teritoriului, au indus un puternic sentiment de nesiguranţă în opinia publică. Grupul infracţional violent coordonat de inculpatul Ioiescu Ovidiu, zis Pera, s-a constituit începând cu anul 2003 pe scheletul fostului grup condus de condamnatul Crâznic Cornel, zis Mărgan”, arătau procurorii.

Berbeceanu
În 2013, Ovidiu Ioiescu „Pera” şi-a ajutat prietenul Constantin Bumbaru (Bibanul) să care bagajele, spre închisoare. FOTO: Adevărul

Conducător al aripii dure a grupării era Ovidiu Ioescu, cel care era trimis să-i snopească în bătaie pe cei care nu acceptau să plătească taxe de protecție

Deși este practicant de sporturi de contact, Ioescu își convingea victimele cu ajutorul bâtei de baseball. Actualul liberal are pe conștiință zeci de victime, pe care le-a aplicat corecții cu bâta.

CITEȘTE ȘI VIDEO Comuna cu „handicapați”. Cum te ungi primar pe viață. Metoda Livezi – Vâlcea

Interlopi din Hunedoara amenință în campanie adversarii PNL

Colegi de partid cu fostul comisar Berbeceanu, interlopii din Hunedoara au ajuns să amenințe public adversarii PNL în alegerile locale. Interlopii au lansat atacuri suburbane de o violență ieșită din comun la adresa candidaților Petru Mărginean și Paula Corbu, dar și la adresa jurnaliștilor.

Unii dintre cei care proferează amenințări în mediul online este un alt condamnat în trecut pentru fapte deosebit de grave, comise cu violență.

Berbeceanu

Interlopul Marius Balșa (foto), condamnat în trecut pentru fapte deosebit de grave comise cu violență, a ajuns să-i amenințe jurnaliști și contracandidați ai PNL pe rețelele de socializare fără ca autoritățile statului să se sesizeze.

„Domnul Florin Oancea, votez și susțin toți membrii PNL! Mă frenzii mei, lăsați-o pe p… corbului, lăsați și vezi-ți fata mea de treaba ta! Te-am tot lăsat, dar văd că tot o s… cu măta aicea, băi gunoiu dracului. Să-mi odihnesc p… în maică-sa! (…) Ce-mi oferi ca să te votez pe tine, p… corbului?”, a amenințat Marius Balșa.

Ne întrebăm și noi dacă și ce i-a oferit primarul PNL Florin Oancea acestui interlop pentru a-i teroriza pe contracandidații săi.

Un alt interlop reciclat în PNL de primarul Florin Oancea, Claudiu Florescu (foto sus), fostul antrenor al lui Ovidiu Ioiescu la sporturi de contact, a trecut și el la amenințări.

„F…-vă Dumnezeu să vă sature de intoxicările astea care le faceți voi. Gabriela Mărginean (director post local), vă rugați de Balșa ca să nu mai vorbească de Petruț-roată la căruț. Sunteți așa siguri că veți câștiga alegerile?” și Natalia Bumbac (redactor publicație online), vezi că te caut la redacție, sunt amenințările lui Claudiu Florescu, condamnat și el pentru infracțiuni cu violență.

Amenințările lui Berbeceanu: „De scârbe și ticăloși ne vom ocupa noi…”

Traian Berbeceanu crede, probabil, în puterera de schimbare a oamenilor. De aceea, nu-l deranjează că acum lucrează cot la cot interlopul „Pera”, condamnat în urma anchetei sale. Fostul polițist s-a arătat însă deranjat de relatările presei despre noii săi „prieteni”.

Agresiv, Berbeceanu acuză conspirații „securistoide” și își declară prietenia necondiționată față de Adrian David. Oare pentru că l-a lăsat 5 ani fără tatăl infractor?

„Este atât de rudimentar construită manevra securistoidă, încât este evidentă pentru orice om de bun simț, pentru orice persoană cu o minimă educație, așadar, pentru orice ne-pesedist. (…) Și asta o susține cel care, în urmă cu 16-17 ani de zile, a fost ofițer de caz în dosarul la care se face referire, cel care a inițiat activitățile investigative cu privire la acel grup infracțional, cel care cunoaște în cel mai mic amănunt mijloacele și tehnicile investigative folosite, participația și vinovăția fiecărei persoane cercetate. Adică eu. Vă spun și că sunt mândru cu un asemenea coleg de partid, cu un astfel de candidat, prețuiesc tare mult prietenia lui Adrian! Educația de excepție și nivelul superior de pregătire, bunul simț, modestia și caracteru-i deosebit nu-i permit lui Adrian să reacționeze pe măsură. Adrian, îți doresc succes, știu că împreună vom câștiga și alegerile care bat la ușă, și cele care vor urma! Știu că impreună vom scăpa județul de subdezvoltare și săracie, de hoție, de minciună și demagogie, de pesede!”, a scris pe Facebook, la 15 septembrie 2020, Traian Berbeceanu.

Mesajul lui Berbeceanu se încheie cu o promisiune, care poate fi ușor interpretată drept o amenințare la adresa celor care vor mai îndrăzni să-i critice pe liberali: „Continuă-ţi drumul, cu determinare, hotărâre și demnitate (n.r. Adrian David). De scârbe și ticăloși ne vom ocupa noi, ăștia obișnuiți cu astfel de specimene….

Întrebăm autoritățile în ce calitate se va ocupa Traian Berbeceanu de „scârbe și ticăloși” și cum o va face?

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.