Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care instrumentează dosarul plagiatului masiv din teza de doctorat a lui Robert Negoiță, primarul sectorului 3, a dispus o nouă expertiză științifică în cazul lucrării de doctorat a acestuia, intitulată „Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social”.
La dosar există deja o expertiză realizată de specialiștii Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA). Aceștia au concluzionat că lucrarea lui Robert Negoiță este un plagiat grosolan, cu texte copiate din analize economice semnate, printre alţii, de economistul american Nouriel Roubini, de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, chestorul Costică Voicu, fost șef al Poliției Române. Negoiță ar mai fi copiat texte din articole de presă publicate pe site-urile Contributors.ro, Cursdeguvernare.ro, Ziaruldeinvestigatii.ro, Hotnews.ro, Euractiv.ro, Tribuna Economică sau Euro Avocatura.
Surse apropiate ORDA au recunoscut, pentru reporterii Cetățeanul.net, că Negoiță ar fi copiat peste 6.100 de rânduri din cele aproximativ 9.700 ale lucrării. Primarul Robert Negoiță nu a dorit niciodată să comenteze public acest subiect.
Ancheta plagiatului se apropie de final
Ancheta în care primarul sectorului 3, Robert Negoiţă (PSD), este cercetat pentru că că şi-a plagiat lucrarea de doctorat pe care şi-a susţinut-o în 2012 la Academia de Poliţie, sub coordonarea profesorului Ioan Dascălu, se apropie de final.
Deja, autori plagiați de edilul sectorului 3 au fost chemați la Parchetul General. După ce procurorii i-au chestionat dacă Negoiță le-a cerut acordul să preia texte lucrările lor, le-au adus la cunoștință oficial că au calitatea de parte vătămată în acest dosar. Autorii plagiați pot alege, ulterior, să se constituie sau nu parte civilă în procesul penal ce va fi declanșat împotriva edilului și a îndrumătorului său de doctorat.
Lucrarea de doctorat a fost coordonată de prof. univ. dr. Ioan Dascălu, conducător de doctorat asociat şi fost decan al Facultăţii de Drept de la Universitatea Bioterra.
Va recunoaște și în instanță?
Robert Negoiță și-a recunoscut, implicit, plagiatul, încă din 2016, când a postat pe o pagină de socializare că regretă că s-a angaja în jocul „titlurilor academice” obținute în majoritate, cum se știe, prin plagiat: „Singurul lucru pe care îl regret este acela de a mă fi lăsat tentat, în trecut, de această „modă” a titlurilor academice. Este un episod pe care mi-l asum şi din care am învăţat o lecţie importantă: singurele realizări notabile sunt cele construite pe o bază sănătoasă! Mi-am asumat acest principiu în calitate de primar dar, din păcate, nu l-am avut în vedere din perspectiva academică. Tocmai de aceea, mă voi supune deciziei Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), dacă acesta va decide să îmi retragă titlul de doctor”.
Rămâne de văzut dacă Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 și totodată cel mai mare datornic din România, potrivit ANAF, nu va susține, în fața judecătorilor instanței penale, că teza sa de doctorat este „curat originală”.
Robert Negoiță, învățământ accelerat
Robert Negoiţă a terminat liceul la vârsta de 31 de ani, în 2003. El a declarat, în 2011, pentru Evenimentul zilei, că era prea preocupat să facă bani, decât să se ocupe de şcoală. În 2004, s-a înscris la două facultăţi: Facultatea de Drept a Universităţii Bioterra, pe care a terminat-o în 2007, şi Facultatea de Economie a Turismului Intern şi Internaţional, de la Universitatea Româno–Americană, absolvită în 2008.
În 2009, Negoiţă era înscris la doctorat la Academia de Poliţie și a primit titlul de doctor în drept pe baza unei teze care s-a dovedit, potrivit experților, un plagiat grosolan.
Cetățeanul TV