Parlamentul European dezbate situația în care se află Justiția din România

Eurodeputații vor dezbate situația justiției și statul de drept din România, la Strasbourg, pe 7 februarie, potrivit unei decizii adoptate joi, în conferința președinților grupurilor din Parlamentul European.

Potrivit eurodeputatului român Siegfried Mureșan, purtător de cuvânt al popularilor europeni, dezbaterea „este un semnal clar că încercările PSD și ALDE de a controla și slăbi justiția nu trec neobservate. „Faptul că Parlamentul European a decis să dezbată chiar în a doua sesiune plenară din acest an situația justiției din România arată îngrijorarea serioasă existentă la nivelul Uniunii Europene față de încercările de slăbire a sistemului de justiție din România”, spune Mureșan.

Marinescu: ”România, pe același drum cu Polonia”

Problema justiției din România a fost ridicată de grupul europarlamentar al Verzilor/Alianței Libere Europene, al cărei co-președinte Ska Keller a spus că „statul de drept în România este în pericol, iar guvernul nu ascultă cu atenție societatea civilă”.

Un alt eurodeputat popular, Marian-Jean Marinescu, avertizează că România se îndreaptă spre aceeași situație în care se află în acest moment Polonia. „Am fi într-o situație extrem de stupidă ca România să dețină președinția Consiliului UE și să nu aibă drept de vot”, a spus Marinescu, citat de EurActiv.

Raportul GRECO (Grupul statelor anti-corupție) critică dur pachetul de legi privind Justiția

coruptieGrupul statelor împotriva corupției din cadrul Consiliului Europei critică dur conținutul și modul în care au fost adoptate de Parlament cele trei legi ce vizează justiția. GRECO remarcă lipsa susținerii și protestele, inclusiv ale magistraților. Grupul statelor anticorupție a Consiliului Europei a publicat raportul pentru 2017 în ceea ce privește România și lupta împotriva corupției. GRECO a criticat dur modificările aduse la legile Justiției și modalitatea prin care acestea au trecut ca vântul prin comisia „Iordache”, iar ulterior prin cele două camere ale Parlamentului.

Guvernul a prezentat în august 2017 o propunere/pachet legislativ privind sistemul judiciar, care a condus la un nou val de proteste masive și reacții negative, care au considerat că propunerile reprezintă o amenințare la adresa independenței sistemului judiciar. Profesia magistraților s-a alăturat în mare parte protestelor. Într-o mișcare descrisă ca fiind fără precedent, mai mult de jumătate dintre judecătorii și procurorii români a semnat un memorandum în vederea renunțării la acest proiect legislativ, subliniind că a fost lansat fără consultări prealabile corespunzătoare, evaluări de impact, detalii privind conținutul și motivele etc”, se arată în raportul GRECO, citat de eurActiv.

GRECO au reținut că modificările propuse prin cele trei proiecte de modificare a legilor Justiției, care provin de la același grup de 10 parlamentari, vin în plin context conflictual, cu acuzații de manipulare instituțională și de intimidare a sistemului judiciar.

în concluziile generale ale raportului, grupul de experți anticorupțe arată că „România a implementat satisfăcător sau a tratat în mod satisfăcător numai două dintre cele treisprezece recomandări cuprinse în raportul de evaluare aferent rundei a patra. Alte patru recomandări au fost parțial implementate, iar șapte nu au fost implementate”, notează experții europeni anticorupție, care au decis invitarea șefului delegației române să prezinte un raport privind progresele înregistrate în implementarea recomandărilor restante cât mai curând posibil și cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2018.

 

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here