Oameni buni de lângă noi. Meseriașul de biciclete de epocă

biciclete de epocă
Laurențiu Gimpirea și povestea bicicletei sale de epocă

Laurențiu Gimpirea, meseriașul de biciclete de epocă, are o poveste de viață impresionantă. Inginer de profesie, Laurențiu s-a pensionat și restaurează „bijuterii” pe două roți. Anii de fabricație, între 1850 și 1950. Atunci se făcea calitate…

Povestea lui Laurențiu

M-am născut în Ploiești. Sunt singur la părinți. Am avut o guvernantă nemțoaică ce vorbea numai limba ei maternă, așa că am învățat germană înaintea limbii române. Am avut o copilărie fericită, lipsită de griji. Tot ce îmi doream se materializa în secunda următoare. Sunt inginer și am ocupat multe posturi de manager de-a lungul timpului. Anul trecut m-am pensionat după ce am implementat SAP la firma 3M.

CITEȘTE ȘI: A făcut rating la cele mai mari televiziuni, acum e în stradă. Interviu cu „Dumnezeu”

Ce să faci la pensie

D’ale pensiei. După 7 luni de la depunerea dosarului primii și io decizia și am intrat în drepturi. Mă nene, io nu cred că toți cetățenii din grupa de vârstă de care mă apropii în galop au înțeles și și-au însușit prevederile ordonanței militare și anume că AU VOIE să iasă din casă între orele 11 și 13. Ei zic că e MUSAI OBLIGATORIU să fie afară la ora aia. Azi făcui marea greșeală să fiu în natură în intervalul orar precizat. M-am simțit ca atunci când îmi duceam părinții la Amara sau la Sărata Montană căci își luau bilet de tratament bun și ieftin de la casa de pensii. Deh, după atâta iobagie și comunism, n-a fost suficient să ne spună ce nu avem voie să facem, a fost necesar să ne spună, să ne precizeze clar ce avem voie, la ce oră, în ce cantitate și cum să tragem apa la final.

CITEȘTE ȘI: Oameni buni de lângă noi. Zâna, poeta străzii

Noroc cu bicicletele…

Trăim în cele mai glorioase timpuri, în lumea noastră unică și perfectă. Noroc cu bicicletele. Îmi cumpăr piese de schimb pentru reconstrucția lor de pe site-urile de profil (adică acolo unde găsesc numai biciclete și piese) sau de pe OLX. Găsesc greu piese de schimb, uneori cumpăr 2-3 biciclete de același fel ca să fac una bună. Anii de fabricație ai lor sunt între 1850 și 1950… Atunci se făcea nene marfă de calitate… Acum, e jale. Se îndoaie cadrul la prima căzătură.

CITEȘTE ȘI: REPORTAJ Profetul: Voi vindeca România cu piatra sacră de la Ierusalim!

Povestea unei biciclete de epocă. Era odată un om din Afumați…

Era odată un om din Afumați, Ion Vasile pe numele lui mic. Preda era numele de familie. Omul dorea tare mult să își cumpere două undițe. Începuse sezonul de pescuit. În Deltă îl așteptau verișorul Radu cu o ambarcațiune cu motor. Permis de pescar avea. Undițele îi lipseau. Și pentru că oricum îi era teamă să se dea cu bicicleta, se hotărî să o vândă și postă un anunț pe Olx.

Eu atât am așteptat. Am sunat. Am stabilit o întâlnire. Joi. La ora 20 fix. La Ion acasă desigur.

M-am suit la volanul BMW-ului și am purces la drum. Sunt foarte punctual. Am ajuns la ora fixată în Afumați și am zgâlțâit poarta lui Ion. Din curte a început să latre o potaie imensă – un ciobănesc mioritic. Ardeam de nerăbdare să văd bicicleta.

-Vulpoi, taci! Nu mai lătra! Avem musafiri de seamă în seara asta, și-a calmat Ion potaia și a ieșit la poartă. Apoi, s-a întors grăbit în curte și a revenit ducând o bicicletă de coarne.

Regina bicicletelor

biciclete de epocă

Era superbă. Era regina bicicletelor îmbrăcată ca o Cenușăreasă. Fusese zugrăvita cu trafaletul.

– Ioane cât vrei pe ea? Întreb grăbit.

– Păi… nu mult. Cât două undițe cu mulinetă. 3000 de lei.

– Poftim? Încerc eu să negociez. E mult prea piperat prețul.

– Apoi, dragul meu, vreau să îți spun ceva. Ești primul care a venit să o vadă. Și telefonul a sunat continuu. Am mulți clienți. O vrei? Bine. N-o vrei? Peste o oră o vând sigur.

– O iau. Oftez din greu. Scot banii. Plătesc. Îmi văd de drum. În urmă mea, Vulpoiul începu iar a lătra puternic, cu ecou.

Am muncit ca la ocnă…

Regina bicicletelor a venit la pachet cu două săptămâni de arest la domiciliu. Nu mai știam dacă e zi sau noapte, dacă am mâncat, dacă am dormit. Lucram continuu. Nici nu știam ce cumpărasem până nu am dat jos urmele făcute de bidinea. Am avut noroc să găsesc gravat: Simplex. Abia atunci am știut că este vorba de un Peugeot. Am muncit ca la ocnă și sentința mi-a fost redusă la doisprezece zile în loc de două săptămâni. Mă rog, o să mai îmi trebuiască încă o săptămână să fac curat că e jale.

Cred că e cea mai mare realizare a mea, cea mai frumoasă bicicletă pornită practic de la zero. Nu știu încă dacă o să o vând. M-am atașat de ea. Sper să vă placă.

Este cea mai recentă bicicletă cumpărată și refăcută. Vă pot arăta imagini cu ce am cumpărat, prin ce transformări a trecut și unde a ajuns. Inclusiv colierele din ultima poză eu le-am meșterit.  

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here