Nume de oficiali români, în scandalul demiterii lui Trump. Legăturile cu ambasadorul SUA la UE, Gordon Sondland

oficiali români
Gordon Sondland, ambasadorul SUA la UE, a avut o serie de întâlniri cu oficiali români

Jurnalista Sorina Matei a dezvăluit că numele unor oficiali români apar în scandalul demiterii președintelui american Donald Trump. Ambasadorul SUA la UE, Gordon Sondland, cel care anunţa în septembrie 2019 o „foaie de parcurs” pentru România în domeniul Justiţiei, a intrat în atenția Biroul şi Directoratul de Informaţii al Comunităţii de Informaţii al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, pentru că prezintă „risc pe zona de contrainformaţii”.

Sondland, un apropiat al Casei Albe, pe care după debutul audierilor din Congresul SUA preşedintele Donald Trump a spus că „abia îl cunoaşte”, este bănuit că a fost ţinta serviciilor secrete ruse.

Rușii ar fi putut foarte uşor să extragă informaţii din telefonul personal al lui Sondland pe care-l folosea tot timpul, cu toţi oficialii.

„Sondland este acuzat de foşti oficiali ai NSC, de reprezentanţi ai Departamentului de Stat şi de “aripa democrată” că împreună cu Ambasadorul Kurt Volker, trimisul special al SUA în Ucraina/demisionar şi Rick Perry, secretarul de stat pe Energie/demisionar- alături de avocatul personal al preşedintelui Trump, Rudy Giuliani şi şeful de cabinet al preşedintelui SUA, Mick Mulvaney, au format un “canal” separat şi neoficial de comunicare cu oficialii Ucrainei, pentru a determina investigarea de către aceştia a lui Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte democrat al SUA, şi a lui Joe Biden, fostul vicepreşedinte SUA şi contracandidat al lui Trump, în cazul Burisma.

Audiat în Congresul SUA, ambasadorul SUA la UE, Gordon Sondland a declarat că “nu i-a încurajat pe români să vină la Casa Albă fără programare”.

Datele publice de pe conturile de socializare arată că Gordon Sondland a avut întâlniri constante cu oficiali români, el fiind şi cel care a anunţat în Septembrie 2019 o “foaie de parcurs” pentru România în domeniul Justiţiei, “foaie de parcurs” despre care ulterior Ana Birchall a susţinut că nu există.

În cazul României, audierile din Congresul american au mai scos la lumină şi faptul că procurorul anticorupţie al Ucrainei (SAPO), Nazar Kholodnytsky, care nu vrea să-i ancheteze pe Joe şi Hunter Biden în cazul Burisma, a făcut “mentorat în România, unde Laura Codruţa Kovesi este un procuror foarte cunoscut şi este acum procuror general european”.

Potrivit testimonialului depus sub jurământ de George Kent, oficial de top pe Europa al Departamentului de Stat şi fost coordonator anticorupţie, în perioada 2014-2015, al Biroului European Departamentului de Stat al SUA, procurori americani şi ofiţeri FBI au fost “încorporaţi” ca “mentori” în Ucraina, alţi procurori ucrainieni au făcut vizite în SUA pentru training, iar o vizită de “mentorat” a procurorilor ucrainieni a fost şi în România, sub Laura Codruţa Kovesi.

Oficialul Departamentului de stat al SUA a declarat că “transformarea de succes a oricărei ţări din blocul sovietic”, “cheile fundamentale” ale acestei transformări le reprezintă “reforma cabinetului procurorului general şi reforma serviciilor secrete”, pentru că acestea au fost “instrumentele opresiunii în Uniunea Sovietică”, notează jurnalista Sorina Matei.

Fiona Hill (NSC): „Oficiali din Europa literalmente apăreau la porţile Casei Albe

Fiona Hill, ofiţer al Comunităţii de Informaţii a SUA, adjunct al consilierului pe securitate naţională al Preşedintelui SUA şi Director pentru Europa şi Rusia al Consiliului Naţional de Securitate (NSC), în prezent demisionar, a fost audiată pe 14 octombrie 2019, timp de 11 ore, în faţa celor 3 comisii ale Camerei Reprezentanţilor (comisia permanentă de informaţii, comisia de supraveghere şi reformă şi comisia de politică externă) care derulează ancheta privind punerea sub acuzare a preşedintelui SUA, Donald Trump.

oficiali români
Dr. Fiona Hill (NSC), alături de delegaţia SUA şi Ana Birchall, 10 Aprilie 2019

„Am avut tot felul de oficiali din Europa, în mod special când România (clasificat/indentificat de Daily Beast) era preşedintele în exerciţiu al UE, literalmente apărând la porţile Casei Albe, sunând pe telefoanele noastre personale, care sunt închise în locuri speciale, deci era puţin cam dificil de ajuns la ele. Aveam să găsesc mesaje nesfârşite de la oficiali (clasificat) iritaţi/furioşi, cărora le fusese spus că se vor întâlni cu mine prin ambasadorul Sondland”, a spus Fiona Hill la audieri.

Fiona Hill: “Adică era comic, dar în acelaşi timp pentru mine şi alţii, profund îngrijorător. Şi m-am dus la Biroul de Informaţii (Intelligence Bureau) şi am cerut (clasificat) să discute cu el şi să-i explice că asta era un risc pe zona de contrainformaţii, în mod special pentru că a dat numerele noastre personale de telefon. Şi de asemenea, mă refer, la depăşirea misiunii, pentru că ar fi trebuit să existe briefinguri. Dacă într-adevăr lui i-ar fi fost date asemenea misiuni, el ar fi trebuit să aibă briefinguri adecvate pentru toate aceste întâlniri. Din câte am putut înţelege, briefingurile pe care le primea- rezultau în întâlniri cu persoane despre care nu avea niciun fel de informaţie. Este ca şi cum ai conduce o maşină fără bară de protecţie, fără GPS, pe un teritoriu pe care nu-l cunoşti.”

Întâlnirile lui Gordon Sondland cu oficiali români

oficiali români

Datele publice de pe conturile de socializare arată că Gordon Sondland, ambasadorul SUA la UE, şi nu numai el, a avut o serie de întâlniri cu oficiali români. De o parte din aceste întâlniri s-a discutat şi în timpul audierilor din Congresul SUA. Astfel:

17-18 septembrie 2018. Bucureşti. Al 3-lea Summit al celor 3 mări sub patronajul Administraţiei Prezidenţiale. Participare Rick Perry (secretar de stat pentru Energie), întâmpinat de Ana Birchall.

25-26 februarie 2019. Odesa, Ucraina. Întâlnirea din Odesa. Gordon Sondland (ambasadorul SUA la UE), Kurt Volker (trimisul special al SUA în Ucraina), Philip Reeker (secretar de stat adjunct în cadrul Biroului de afaceri europene şi eurasiatice), participare Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei, fost vicepremier.

7 martie 2019. Bruxelles. Întâlnire Gordon Sondland, Viorica Dăncilă, premier al României, Luminiţa Odobescu, ambasadorul României la UE.

22 martie 2019. Bruxelles. Întâlnire Gordon Sondland, preşedintele Klaus Iohannis, organizată de AmCham EU.

10 aprilie 2019. Bruxelles, Belgia. Dineul în onoarea lui Stavros Lambrinidis, reprezentantul special al UE pe drepturile omului. Gordon Sondland, Wilbur Ross (secretarul de stat pe Comerţ), Rick Perry (secretarul de stat pe Energie), Robert Lighthizer (reprezentantul commercial SUA), Ellen Lord (subsecretar al Departamentului Apărării), Larry Kudlow (directorul Consiliului Naţional Economic), Sarah Sanders (purtătorul de cuvânt al Casei Albe), Philip Reeker, Fiona Hill (Consiliul Naţional de Securitate), participare Ana Birchall.

23 aprilie 2019. Bucureşti. Vizită la Bucureşti a lui Gordon Sondland. Întâlniri cu Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Ana Birchall, Liviu Dragnea, ambasadorul SUA Hans Klemm şi ambasada SUA.

2 mai 2019. Bruxelles. Întâlniri şi discuţii Gordon Sondland, Rick Perry, Ana Birchall.

20 -21 mai 2019. Kiev, Ucraina. Întâlniri şi discuţii Gordon Sondland, Rick Perry, Ana Birchall, Maros Seftcovic la ceremonia de inaugurare a noului preşedinte al Ucrainei, Vladimir Zelensky

5 iunie 2019, Bruxelles. Celebrarea Zilei Independenţei. Participări: Gordon Sondland, Jared Kushner, Federica Mogherini, Rick Perry, Jay Leno, Andrei Duda/Polonia, Miguel Canete, Viorica Dăncilă, Ana Birchall, Vladimir Zelensky/Ucraina, Mamuka Bakhtadze/Gerogia, Philip Reeker şi alţi oficiali americani şi europeni.

27 iunie 2019. Bruxelles. Întâlnire Gordon Sondland, Viorica Dăncilă.

22 august 2019. Washington DC. Participare Gordon Sondland la primirea de la Casa Albă a preşedintelui Klaus Iohannis.

4 septembrie 2019. Bucureşti. Gordon Sondland, întâlnire Ana Birchall şi alţi oficiali români.

25 septembrie 2019. Washington DC. Gordon Sondland, Rick Perry, întânire cu Ramona Mănescu, Viorica Dăncilă, Şerban Valeca, George Maior, Orlando Teodorovici.

Ana Birchall, pe atunci ministru al Justiţiei şi vicepremier, a mai avut întâlniri oficiale sau prilejuite de diverse ocazii cu procurorul general al SUA, William Barr, cu Mike Pompeo, Rick Perry, Ivanka Trump, Mike Pence, cu alţi oficiali americani dar şi cu fostul consilier pe securitate naţioală al preşedintelui Trump, John Bolton.

O apariţie constantă la ambasada SUA din Bucureşti şi la întâlnirile cu oficiali americani, Ana Birchall a fost prezentă la ambasada SUA chiar şi după începerea audierilor în Congresul SUA în care au fost reclamate în mod public apariţiile la Casa Albă ale oficialilor români.

Gordon Sondland a anunţat la Bucureşti „foaia de parcurs” pentru România

oficiali români
„Foia de parcurs” anunțată de Gordon Sondland a generat multiple controverse la București

În septembrie 2019, odată cu venirea la Bucureşti, Gordon Sondland a declarat: „Am venit la Bucureşti în continuare întâlnirii dintre preşedintele Trump şi preşedintele Iohannis. Bineînţeles, m-am întâlnit cu preşedintele, premierul Dăncilă şi cu ministrul Justiţiei, Ana Birchall. (…) Obiectivul acelui memorandum este ca România să devină, aş putea spune, „lipsită de Huawei” (…). Cred că România are o privire clară asupra viitorului tehnologiei 5G aici şi a decis ca tehnologia chineză nu este o variantă iar noi apreciem asta (…). SUA sunt foarte preocupate de statul de drept şi nu doar din motivele evidente. Nu doar din motivele evidente că nu poţi avea o societate civilă fără stat de drept (…). Statul de drept este esenţial iar un exemplu al preocupării noastre este faptul că procurorul general al SUA a invitat recent ministrul dumneavoastră al Justiţiei, acesta fiind unul din motivele vizitei mele, ca să vorbim despre acea invitaţie de a veni în SUA şi de a continua să lucreze cu el şi direct cu echipa lui despre o foaie de parcurs pe care a creat-o pentru România, cu rol consultativ, cu prevederile şi măsurile legislative pe care SUA le consideră că sunt adecvate să fie introduce în legislaţie şi în măsurile Executivului pentru a avea un stat de drept consolidate şi consistent”.

Anunţul lui Gordon Sondland a generat multiple controverse la Bucureşti având în vedere lipsa de consultări a lui Birchall cu CSM. Ulterior, pe 3 octombrie 2019, Ana Birchall, într-o scrisoare trimisă CSM a susţinut că nu există niciun tip de document „to do list” sau „foaie de parcurs”.

Gordon Sondland, în Congresul SUA: „Nu i-am încurajat pe români să vină la Casa Albă fără programare”

Audiat pe 17 octombrie 2019 aproape 10 ore în cele 3 comisii ale Congresului SUA/Camerei Reprezentanţilor (comisia permanentă de informaţii, comisia de supraveghere şi reformă şi comisia de politică externă) care derulează ancheta de punere sub acuzare a preşedintelui SUA în scandalui Ucraina, Gordon Sondland, a negat toate acuzaţiile care i-au fost aduse de Fiona Hill şi nu numai şi a declarat:

„Am călătorit pe 26 februarie 2019, în prima mea vizită în Ucraina, Odesa, cu trimisul special Kurt Volker, cu fostul secretar general adjunct al UE, Jean Belliard, un reprezentat al preşedinţiei române al Uniunii Europene şi mai mulţi alţi oficiali (…) De Ziua Independenţei, la Bruxelles, am organizat un dineu, un dineu de socializare. Subiectul nu a fost Ucraina şi nici preşedintele Zelensky. Premierul României a fost acolo, preşedintele Poloniei a fost acolo, Jay Leno a fost acolo, domnul Kushner a fost acolo, o grămadă de celebrităţi, invitaţi au fost acolo, a fost un fel de dineu degajat. Nu a fost o cină de afaceri. (…) Nu i-am încurajat pe români să vină la Casa Albă fără programare (…).

Eu doar ajut ambasadorii în întâlniri bilaterale- cum se spune- pledez pentru întâlniri ale liderilor ţărilor lor. Aşadar, ocazional, mai primesc un telefon de la un ambasador omolog care spune “preşedintele meu ar dori să se întâlnească cu preşedintele Trump. Am o solicitare de luni de zile. Ai putea ajuta? Ai putea să ajuţi să împingi asta?”  Deci asta în contextul în care mă alătur colegului meu omolog şi sun pe cineva din Casa Albă şi zic- cred că este foarte important ca Preşedintele – completaţi ţara UE – să-l vadă pe preşedintele Trump. Dar dacă am spus vreodată cuiva să apară la Casa Albă fără programare? Nu! (…) Şi când vorbesc de omolog, vorbesc de ambasadorul SUA din ţara respectivă, da, ca angajat al Departamentului de Stat. Da, corect, nu poţi să apari la Casa Albă şi să intri! (…). Nimeni din Consiliul de Securitate nu mi-a exprimat nicio îngrijorare că folosesc mobilul nesecurizat în discuţiile cu alţi lideri internaţionali (…) Da, e foarte uzual în Europa să foloseşti WhatsApp. Toată lumea foloseşte WhatsApp. Este unul dintre singurele medii pe care liderii străini le folosesc în Europa. (…) Poate că mi-am şters mesaje WhatsApp, nu ştiu. Ocazional şterg mesajele care sunt personale. Nu-mi aduc aminte (…)”.

În octombrie 2019, imediat după declaraţiile sub jurământ ale Fionei Hill făcute în Congresul american, presa americană a identificat ca fiind „români” cei care prezentau riscuri de securitate la Casa Albă în relaţia cu ambasadorul Gordon Sondland.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.