Nicușor Dan, supărat pe judecătorii care îi trântesc procesele

Nicușor Dan, Proiectul One Floreasca
Nicușor s-a lăudat că a avut șapte procese într-o singură zi. Nu a spus și câte a câștigat dintre acestea

Nicușor Dan și rețeaua sa de ONG-uri specializate în blocarea în instanță a investițiilor autohtone încep să piardă tot mai mult teren în justiție.

Asta după 160 de succese în justiție din 2009 încoace, cum s-a lăudat Nicușor Dan în direct într-o emisiune recentă la B1.

Când actul de justiție este mai greu de digerat, din cauza sumelor pe care urmează să le plătească asociațiile procesomane care au pierdut un proces, Nicușor Dan se victimizează.

„Un ONG a cerut suspendarea unei autorizații de construire. A pierdut, instanța a considerat că argumentele nu sunt suficiente. Nu comentez soluția până aici. Dar să obligi pentru asta ONG-ul la cheltuieli de judecată de 10.000 euro este nu numai excesiv, dar în contradicție cu practica CEDO, care s-a pronunțat de mai multe ori asupra circumstanțelor în care cheltuielile de judecată afectează dreptul la justiție. Comentez doar în situații excepționale hotărâri judecătorești, din respect și pentru justiție și pentru zecile de judecători de care am fost judecat. Nu e interzis să comentezi o hotărâre, dar este lipsă de respect să o faci când nu ai ceva esențial de spus. De aceea prezint și cazul în mod generic, fără să spun care e ONG-ul și care e litigiul”, a scris Dan pe contul său personal de Facebook.

Nicușor Dan

Replica i-a fost dată de un internaut, care i-a atras atenția că cei care și-au făcut o profesie din a intenta procese pe bandă rulandă trebuie să suporte consecințe.

„Mi se pare normal. Toată lumea ar trebui să își asume acțiunile pe care le face. Eu am fost dat în judecată de un vecin procesoman care m-a târât prin tribunale câțiva ani. Desigur, am avut câștig de cauză și acesta a trebuit să plătească cheltuielile de judecată. Chiar mi-aș fi dorit să am cel mai scump avocat din România și vecinul să fie obligat să plătească câteva zeci de mii de euro”, i-a răspuns internautul lui Nicușor Dan.

Deputatul activist a sărit prompt cu argumentul că „pentru procese intentate aiurea sancțiunile sunt altele decât cheltuielile de judecată”.

Deși este parlamentar din 2016, activistul Nicușor Dan stă mai mult la tribunal decât la locul de muncă din Parlamentul României, unde este plătit din bani publici. În numele unor ONG-uri pe care le-a fondat sau cu care lucrează în parteneriat, deputatul face cereri de intervenție prin care solicită suspendarea unor investiții românești pentru lipsa a tot felul de avize (de regulă de mediu).

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.